Cap.1. O NOAPTE DE GROAZA

   Îmi amintesc și acum noaptea aceea ciudată. Pe atunci, sufeream cumplit de insomnii . In nopțile in care nu puteam dormi mă așezam în fața calculatorului și începeam să explorez aiurea, in vortexul uman și cosmic. De cele mai multe ori în cercetările mele eram confuz și nu știam prea bine ce caut. De fapt, la vremea aceea, îmi treceau fel de fel de idei trăsnite prin cap și fiindcă voiam sa știu ce părere are comunitatea umană despre ele îl întrebam pe Google. Iar Google îmi răspundea. În câteva fracțiuni de secunda îmi furniza mii de rezultate despre un subiect sau altul. Era pașnic si docil Google, nu m-a amenințat niciodată, nu m-a înfricoșat niciodată și nu mi-a spus niciodată cât de prost eram. Dar in noaptea aceea de pomina, Google a lăsat deoparte politețea și m-a îngrozit cu adevărat. Astfel, in data de 1 noiembrie 2011, am avut parte de cea mai înfricoșătoare noapte din viața mea. Sa vedeți cum a fost…

…Nu aveam țigări. Mai aveam o singura țigară în pachet și dacă urma să stau toata noaptea la calculator îmi trebuiau cel puțin 5. Așa ca am hotărât sa mă duc până la benzinărie și să mă aprovizionez cu doza mea zilnică de otrava. In consecință, intru in dormitor, constat cu satisfacție că nevasta mea doarme adânc și mă strecor pe nesimțite din casă.

  Ies din bloc și constat ca a venit toamna. ” Bineințeles, îmi zic. Mîine este ziua morților, iar în noaptea aceasta umblă fantomele pe străzi.”

Pe cer este Lună plina. Toata ziua a plouat, dar acum este senin si lumina lunii straluceste in baltile de pe trotuare. Ma pot feri de gropi, in acest fel. Am invatat in cei 58 de ani de viata ca acolo unde se vede o balta, este de fapt o… groapa. Sunt multe gropi in Calea Lipovei, nu stiu ce a facut primarul Nicolaie Robu in ultimii doi ani. Dar ce ma priveste pe mine chestia asta ? Eu trebuie sa fiu multumit ca lumina lunii ma fereste sa calc in gropi.  N-am iesit din casa de 3 zile si acum, in deplasarea mea nocturna, ma bucur ca voi vedea oameni. Sunt sigur ca voi vedea si stafii! Doar este noaptea in care se sarbatoreste Halloween-ul. O potriveala perfecta: simbata noaptea, luna plina, Halloween-ul. Din aceste multiple cauze, ma astept sa fie agitatie mare pe strazi. Credinta populara spune ca in noaptea de Halloween se arata strigoii pe la ferestrele oamenilor. Cind am plecat de acasa pe la ferestrele mele nu era nimeni. Dar ii voi astepta sa vina mai incolo pe la miezul noptii, cind voi ajunge acasa. Deocamdata, pe aleile dintre blocuri nu vad niciun chip de om, niciun picior de stafie. Dar nu am ajuns inca pe bulevard. Pe bulevard voi intilni bineinteles grupuri de copii zgomotosi care vor cere bomboane sau bani, voi vedea tineri care merg la discoteca, adulti care vor sta la o sticla de bere pe terasa de la benzinarie. Grabesc pasul sa ajung mai repede in multime…
Dau coltul strazii pe Ialomita si ramin surprins. Pe bulevard nu este nimeni. Niciun strigoi, nicio fantoma, niciun spirit bun sau rau. Si niciun copil, niciun tinar, niciun adult. Doar eu, care ma duc, in miez de noapte, la benzinarie după tigari. Incerc sa gasesc argumente logice. Copiii nu pot fi pe strada la ora aceasta fiindca e foarte tirziu si ar trebui sa doarma. Culmea este ca nici tinerii nu sunt pe strada acum. Ce s-o fi intimplat oare? S-au culcat si ei odata cu copiii? Precis sunt la vreo discoteca… Nici la bodega nu sunt oameni. Doar eu circul pe strada, eu, singur, luminat de luna.

Ajung în sfârșit la O.M.V. Dar nu e nimeni la pult sa ma serveasca. Probabil vinzatorii dorm undeva prin spate. Astept vreo doua minute sa vina cineva si ma plictisesc. Imi vine pofta sa beau un suc cu bule. Iau un pet de Fanta din raft, il scap jos și imediat apare o vinzatoare după ce a auzit bufnitura. Imi cer scuze, cumpăr sucul plus țigările și apoi plec. Pe drumul spre casa nu am intilnit nicio persoana. Orasul pare mort. Nu misca nimic. Chiar nimeni din cei 350.000 de locuitori nu este pe strada la ora unsprezece noaptea, chiar nimeni nu are nevoie de nimic, chiar nimeni nu isi plimba catelul printre blocuri. Dezolant, Timisoara seamana cu un oras lovit de o bomba cu neutroni. Cladirile sunt in picioare, dar viata nu exista. O pisica ma contrazice. Sare dintr-un pom si imi taie calea. Nu imi dau seama ce culoare are. Dar pe intunerec, toate pisicile sunt negre. Fiindca sunt superstitios, ma intorc putin din drum si o iau pe alt trotuar. Scap în felul acesta de blestem. Ajung acasa, imi aprind o tigara si astept stafiile. Este ora 12 si ar trebui sa apara…
  Ma așez la calculator. Stau și privesc în gol. Nu apas pe niciun bumb, nu ating nicio tasta, nu fac niciun clic pe mouse. Și dintr-o data… așa… dintr-o data ecranul se lumineaza si pe display apare o poza de demon. Era un fel de balaur care scoatea foc pe nari…

“ De unde naiba a aparut fotografia asta?” ma intreb in minte.“De pe Google imagini!” imi raspunde poza. Ramin impietrit. Nu rostisem niciun cuvint. „Mi-a vorbit poza?” imi spun din nou in gind.“Da, eu ti-am raspuns. Eu sunt dragonul de apa care te va sprijini de acum incolo.” Nu-mi vine sa cred ce se intimpla. O nenorocita de poza imi vorbeste din calculator ca și cum aș fi vorbit si eu cu ea.

Sunt speriat de-a binelea. Vreau sa inchid computerul. Apas pe tasta de oprire a laptopului, ventilatorul se opreste, dar imaginea ramine pe ecran. Smulg cablu de internet din soclu. Imaginea insa in loc sa dispara, incepe sa miste. Ma ridic ingrozit de la masa si ma duc spre priza. Vreau sa-i tai energia electrica. “Nu te mai chinui sa ma decuplezi, eu functionez fara curent electric, fara baterii. Am energie cosmica… Ma alimentez cu focul din soare și apa din mare.”

 Ma asez pe scaun si privesc înmărmurit. Sunt mai atent acum. Aratarea chiar semana a dragon, așa cum mai vazusem prin filme. Ochii săi, ca două focuri aprinse, ma străpungeau până în maduva oaselor. Corpul era acoperit cu solzi stralucitori de peste, iar din umeri porneau doua aripi imense ca doua pinze de corabii. Pe crestetul fruntii avea o creasta de cocoș cu țepi ascutiti care se continua pe spinare cu o coama de foc stralucitoare. Lucrul cel mai inspaimintator era gura. Avea o gura mare de crocodil cu niste colti enormi printre care se strecurau limbi de foc la fiecare rasuflare.

„Te infricoșez?” ma întreabă. „Da” ii răspund abia auzit. „Nu sunt eu de vina, îmi zice. Voi, oamenii, sunteți principalii vinovați! În imaginația voastră morbidă, în legendele pe care le-ați creat de mii de ani încoace, ați descris dragonii ca niște ființe crude însetate de sânge omenesc. Și nu este de loc așa…”

  Logoreea lui imi da curaj. Și încep sa vorbesc: ” Mai dragonule, nu mai veni cu asemenea vrajeli la mine. Sunt prea bătrân ca sa mai cred în vorbe. Tu esti creatia unui hacker, a unui escroc care dorește sa ma șantajeze.”

     Demonul tace. Ma privește fix. Ochii lui de jar par sa nu mai straluceasca atât de tare. Și nici rasuflarea sa de foc nu mai este atât de aprinsă. Sunt la butoane, imi zic in gind. Trebuie sa il domin. N-ar fi trebuit sa ma sperii atit de usor. In fond, nu putea fi nimic material. Este doar o imagine pe un ecran. Un fel de clip de groaza… Dar este un clip în care o imagine interactioneaza cu mine. Și care stie ce gindesc. Imi raspunde la întrebările pe care nici măcar nu le-am rostit. Sunt inca confuz. Nu inteleg nimic.

„ Domnul meu, imi raspunde dupa un minut de tacere, eu am venit din adincul oceanului pentru a te face fericit. Dar constat ca nu ești pregătit încă sa primești bucuria în viața ta! Esti impotmolit in viata ta obisnuita care se scurge la fel de zeci de ani. Dar viata aceasta curge cu repeziciune  si tu încă n-ai început sa o trăiești astfel încât să aibă un sens pentru tine. Spune-mi ai vreun plan pentru acest rest de viata care ți-a rămas?„

  Eu tac. Stau si cuget. Nu ma asteptam ca o imagine de pe internet sa-mi puna astfel de intrebari. Da, era adevarat, nu aveam niciun plan pentru acest rest de viata, dar oare trebuia sa am? Existenta mea era linistita, fara emotii puternice, fara trairi extraordinare, dar si fără mari bucurii. Viata mea era monotona, plictisitoare pe alocuri. Nu spun nimic si diavolul de pe ecran se prinde ca sunt derutat. Si vorbeste: ” Stiu tot ce gindesti, n-are rost sa-mi relatezi framintarile tale. Eu voi pleca acum, dar voi reveni peste un an sau doi, poate chiar mai multi, atunci cind vei intelege sa gusti bucuria de a trăi. Cauta-mă când vrei sa-ti schimbi stilul de viata! Ma vei gasi greu, dar ma vei gasi in final. Intreabă toți oamenii pe care ii intilnești daca stiu ceva despre dragonul de apă. Si omul acela care va ști ceva despre mine te va indruma catre mine. La buna vedere, dragă muritorule!

Apoi naluca fîlfii din aripi si imaginea disparu de pe ecran. Displayul era acum intunecat, precum o gaura neagra. Iar eu am ramas pe gânduri.

Este deja dimineața. În ușa biroului apare nevastă-mea. Se trezise din somn și acum se freca la ochi. „ Am auzit voci. Cu cine te-ai certat ?” mă intreaba ea. ” Cu mine insumi!” i-am raspuns eu.” Vorbesti singur! Te-ai ramolit de tot!„

Cap 2. O CEARTA INCEPUTA LA SERVICI

Au trecut doua luni de la noaptea aceea de pomina. Viața mea și a soției mele curgea normal. Eu eram pensionar și jucam sah pe net 3 ore pe zi, ea mergea la slujba și după ce venea acasă mâncam impreuna, vorbeam fiecare cu prietenii lui și seara ne uitam împreuna la câte un film sau serial de televiziune. Simbata, la masa de prinz, venea fiica noastră din Dumbravita împreuna cu soțul ei, iar duminica seara mergeam la o plimbare prin Mall sau ajungeam la câte o bere pe centru cu o familie de prieteni. Așadar totul in viata noastra avea aspect liniar, monoton chiar, existentele noastre derulindu-se în niște tipare cunoscute care functionau de ani de zile. Nicio emoție minora, niciun stres major, nicio bataie crescuta de inima.

Într-o zi însă prin ianuarie 2011, Gela, soția mea, a venit nervoasă de la servici. Și-a aruncat furioasa geanta pe masa și a început sa-mi spuna: „M-am certat cu sefa mea!” Întrerup partida de sah de pe net și o întreb: „De ce te-ai certat? Care este motivul?” „M-a pus în concediu la sfârșitul lui septembrie. A zis ca acum doi ani am avut în iulie și anul trecut în august. Anul acesta, a zis ea, este rindul celor tinere cu copii sa meargă in concediu în lunile de vară.”

De fapt, aceasta era cutuma de la institutiile de stat sau marile intreprinderi economice. La fiecare început de an se facea o planificare a concediilor salariatilor pe departamente si birouri. Judecind obiectiv ideea aceasta era cât se poate de corecta. Toți salariatii trebuiau sa meargă în concediu, dar nu puteau merge toți în lunile de vara, dacă institutia sau intreprinderea avea o funcționare continua pe tot parcursul anului.

Încerc sa o domolesc. Ii spun: „Foarte bine. Plecam în concediu în septembrie.” „ Unde naiba plecam la sfirsitul lui septembrie ? La mare e frig, la munte n-am ce face, in statiuni merg doar batrinii! Cred ca te voi parasi si voi sta o luna de zile in Germania la Laura!”

Laura era fata noastra din Germania. Se casatorise de curind si locuia la Offenburg. „ Bun, ii spun calm, si ce o sa faci o luna de zile acolo?” „Ma voi duce cu ei la Strassbourg, Freiburg, poate chiar pe la Basel in Elvetia…”

„Mai femeie, ii zic, si Laura si Andreas muncesc in cursul saptaminii. Tu ce o sa faci cind ei sunt la slujba?” „ Le voi face de mincare!” imi raspunde rapid. Contraatac:„ In fiecare zi de luni pina vineri?” Ramase descumpanita. Simtea ca am dreptate. Se duse in dormitor si incepu sa boceasca. Ma duc dupa ea. „Lasa , mai Gela, ca te duc eu intr-un concediu in care n-ai fost niciodata” „Unde ma duci, desteptule?” imi articleaza incet printre lacrimi si sughituri.

„ Te duc intr-o croaziera! Va fi cel mai frumos concediu!”

Nici nu stiu cum mi-au iesit vorbele acestea din gura. Nu stiam nimic despre croaziere. Nu stiam ce sunt, cum sunt, cu ce se maninca. Vorbisem fara sa ma gindesc. Ideea exista de ceva timp in mintea mea, dar niciodata nu luase forma unui concept concret. Si acum se pare ca o forta invizibila, cosmica, supranaturala ma obligase sa scot aceste vorbe pe gura. Eram derutat si confuz. O croaziera? Cum se pleaca intr-o croaziera? Trebuie sa intreb pe cineva care a mai fost. Trebuie sa caut pe net, sa merg pe la agentiile de turism. Oho! Am de lucru serios. Dar voi lucra serios. Promisesem sotiei ca o duc intr-un concediu in care n-a fost niciodata. Si trebuia sa ma tin de promisiune…

M-am dus la bucatarie si am pus de cafea. Gela ramasese in dormitor plingind. Asa era ea. Dadea repede apa la soareci, dar la fel de repede ii trecea. O aud ca merge la baie, isi sufla nasul, trage apa la toaleta si vine in bucatarie. Ma ia la rost: ”Cine ți-a băgat în cap prostia aceasta cu croaziera?” „Un balaur!” ii raspund. „Ma iei la mișto?” „ Nu, ideea mi-a dat-o un dragon de pe net!” „ Acum și dragonii sunt pe net?” ma inteaba sotia. „Acum toată lumea este pe net. Inclusiv dragonii…” „Și unde ți-a spus dragonul acesta să mergem?” „Dragonul meu este un dragon de apa si mi-a spus sa mergem pe mari si pe oceane.”

Nu ma recunosteam. Nu eram eu cel care vorbeam. Cred ca balaurul sau dragonul acela de apa îmi ocupase creierul și acum vorbea el cu glasul meu.

Cap 3. Trezește-te și învață să trăiești !

In zilele urmatoare am fost foarte suparat. Ma nemultumea totul. La televizor se anuntase ca in februarie vine un ger cumplit, de lunga durata, urmat de o factura de gaz la fel de lunga si la fel de cumplita. La pompa de benzina, pretul a crescut cu 25 bani per litru, asadar trebuia sa scot din buzunar mai mult de 300 de lei pentru un plin. Laptele si brinza se scumpisera si ele, in timp ce la piine se mentinuse pretul, dar scazuse gramajul. Țara scirtiia din toate incheieturile, poporul fierbea incet sub presiune, dar guvernantii nationali nu simteau pericolul exploziei si continuau sa isi mareasca salariile si indemnizatiile.„Anul 2012 va fi un an greu pentru toata lumea!” imi ziceam in gind, dar eu, personal, nu puteam face nimic sa il mai imbunatatesc.

Daca, in plan general, lucrurile aveau sa mearga prost in viitorul apropiat, este foarte sigur ca in plan personal lucrurile vor merge si mai prost. Aceasta era una din legile lui Murphy si, dupa cum stim, legile lui Murphy nu trebuie demonstrate, ele sunt valabile fara vreo proba dovedita. La o analiza mai atenta, constatasem ca dincolo de schimbarile de vreme si cresterea accelerata a preturilor, dincolo de prostiile facute de guvernantii de la Bucuresti sau autoritatile din Timisoara, eu aveam o problema foarte grava: „ii promisesem sotiei mele ca o duc in cel mai frumos concediu si nu ma simteam in stare sa o fac.” Imi era teama ca o voi dezamagi, ca nu ii puteam oferi ce ii fagaduisem intr-o clipa de fantezie.

Eram torturat in permanenta de o intrebare simpla: „Daca o dau in bară cu concediul asta?” N-ar fi fost prima data. Aveam la activ un bufet bogat de experiente neplacute in viata mea. In tinerete ratasem o gramada de oportunitati care mi se oferisera pe rind. Dar pe vremea aceea, nu ma prea afectau oportunitatile ratate. Treceam repede peste ele cu entuziasmul si optimismul tineretii. Acum, insa, la 59 de ani, devenisem mult mai pesimist si banuiam ca orice decizie gresita sau eveniment nefericit ma va afecta extrem de mult. Uite, de pilda, ca acum! Cum ma voi simti daca ma fac de ris in fata sotiei mele? Sau chiar in fata propriei mele persoane? Nu pot da vina pe altii asa cum am facut intotdeauna. Nu pot pune vina esecului in circa sistemului in care traiesc, spatiului in care m-am nascut sau chiar a ursitei mele decisa de astre. Nu, acum nu aveam niciuna din aceste circumstante atenuante, intreaga vina imi apartinea si, in consecinta, voi iesi foarte sifonat din ecuatie.

Intr-o dupa amiaza din ianuarie, tocmai cind incercam sa gasesc o solutie la problema mea, asadar intr-o dupa amiaza, imi suna telefonul. Ma uit pe ecranul celularului si nu vad niciun numar. De obicei nu raspund la apelurile facute cu numar ascuns. De data aceasta un impuls interior ma face sa apas pe tasta difuzorului. O voce guturala, venita parca din fundul iadului, se aude in incapere: „Buna seara, domnule Goldis!” Ii raspund oarecum iritat: ”Buna seara, stimabile! Cine sunteti si ce doriti de la mine?”. Persoana de la capatul celalalt al firului nu a raspuns imediat. Se pare ca a fost surprinsa de agresivitatea tonului meu si acum cauta o formulare ceva mai colocviala. Incepe sa vorbeasca dupa citeva clipe: „ Este greu sa va spun cine sunt, fiindca Dvs. doriti de la mine un nume. Din pacate, eu nu am un nume si chiar daca l-as fi avut, Dvs. nu l-ati putea retine !”

Incepe sa ma enerveze individul acesta fara nume. Intii ma deranjeaza cu telefonul lui, apoi imi spune ca nu sunt in stare sa retin un nume, dar in acelasi timp ma trateaza cu Dvs. Hotarasc sa il tutuiesc: „Ma aburesti, sunt prea batrin sa mai cred in gogosile acestea. N-ai nume, dar dai telefoane cu numar ascuns!” Vocea tace din nou citeva clipe. Apoi a venit un raspuns ciudat: „Nu am dat telefon cu numar ascuns, fiindca nu sunt abonat la retelele voastre terestre de telefonie.” L-am prins cu cioara vopsita. „ Aha, asadar nici abonament nu ai?” rostesc pe nerasuflate primul gind care imi trece prin minte. In minte imi devenea din ce in ce mai clar ca glasul apartinea unui escroc, probabil un escroc dintre aceia care incaseaza bani din abonamentul tau tinindu-te de vorba minute in sir la telefon. „Nu am nici macar telefon!” imi raspunde calm. „ Si nici macar nu ti-am dat telefon. Ai avut doar impresia ca telefonul suna, dar telefonul nu a sunat.” „ Da? zic. Si atunci cum vorbim?” il intreb rastit.” Telepatic, prin unde cerebrale. N-are rost sa tii telefonul la ureche, nu comunicam cu ajutorul lui. Eu sunt deja in mintea ta si neuronii din creierul tau ma pot recepta. Nu mai vorbi, fiindca nu are rost. Stiu in ce stare de panica esti si vreau sa te linistesc!”

Asta era prea de tot! Ma simteam ca un idiot. Am inceput sa o iau razna. Tineam telefonul la ureche, desi mi se spuse ca vocea pe care o aud vine la mine direct prin aer, despre undele cerebrale nu stiam mare lucru, dar auzisem ca sunt niste vibratii detectate de electroencefalograf, dar cel mai tare ma enerva persoana, fantoma, entitatea care sustinea ca sunt intr-o stare de panica interioara. Nu stiam ce sa cred. Jumatate din neuronii creierului meu dadeau crezare celor percepute, in timp ce cealalta jumatate nega orice afirmatie.

„Nu te mai framinta atit!” percep sonorul care imi vorbeste direct in creier. „Stiu tot! Stiu ca nu ai curajul sa-i spui sotiei tale ca promisiunea cu concediul de vis nu se va indeplini. Stiu ca ai prefera sa-ti vezi de viata ta linistita de pensionar fara riscul de a te angaja in lucruri care nu le-ai mai făcut niciodată! Stiu ca vrei ca toata lumea sa te creada ca esti extraordinar, dar tu de fapt recunosti chiar in fata ta ca esti un mare fraier.„

Incepeam sa cred ce zice. Cu adevarat voiam ca toata lumea sa ma considere extraordinar si eu eram in fond un tip normal. Imi creasem propria mea realitate unica și îmi trăiam viața conform acestei căi unice. Dar viata mea era monotona, traita uneori cu indiferenta, lipsita de evenimente fericite si de adrenalina bucuriei. De fapt, nu ma mai multumea nimic pe deplin. Cit de bucuros eram cind mincam cite un gratar in tinerete! Cit de mult apreciam o intilnire la bere cu colegii de munca! Sau un revelion la munte petrecut cu prietenii. Ori un concediu la mare cu fetele noastre atunci cind erau mici. Iar, acum, parca nu imi mai placea nimic. Nici gratarul, nici berea, nici revelionul, cit despre fete ce sa mai vorbesc ? Sunt mari au acum copii lor si noi sexagenarii nu mai faceam parte din echipa de plaja.

„Mai omule,” continua vocea din creierul meu. „Meriti mai mult de la viata! Invata sa traiesti si sa te bucuri de toate zilele care ti-au mai ramas. Esti important. Esti unic. Nu exista pe pamintul acesta mare un alt om cu acelasi cod personal ca si tine. Traieste-ti viata in bucurie fiindca viata ta este singurul lucru pe care il stapinesti cu adevarat… Convinge-te pe tine de valabilitatea acestor adevaruri si schimba-ti modul de gindire. Si stilul de viata. Trezeste-te si invata sa traiesti! Fiindca daca nu te trezesti acum, vei regreta mai tirziu.”

Ramasesem mut. Primisem o lectie de viata la care nu ma asteptam. Nici nu stiam cine mi-o predase. Galagia din creier disparuse si disparuse si entitatea care ma invadase. Stateam prostit in fotoliu si ma gindeam daca am trait cu adevarat scena aceasta, daca a existat aceasta discutie cu o sursa exterioara sau a fost o simpla discutie cu mine insumi. As fi vrut sa primesc un semn din exterior care sa certifice intr-un fel sau altul ca totul a fost real. Ma rugam la Dumnezeu sa-mi bata cineva la usa, sa sara pisica din vecini la geamul meu, sa cada un tablou de pe perete, orice semn ar fi fost bun, Dar semnul nu a venit. L-am asteptat vreun ceas si ceva pina cind a venit nevasta-mea de la servici.

„Buna, mi-a zis ea. Ce faci?” ” Ei, pe aici cu treburi interne!” am raspuns eu fara chef. „Sa-ti spun o chestie tare, imi spune din nou. O stii pe Livia, colega mea de servici, cea care se ocupa cu numerologia, cu horoscopul si tot felul de chestii din astea oculte…” Da, o stiu, am murmurat. ” Ei bine, in pauza de masa, m-a invitat la o cafea si mi-a spus ca astazi 23 ianuarie 2012 incepe anul dragonului de apa conform zodiacului chinezesc. Dar abia acum urmeaza surpriza… M-a intrebat cind te-ai nascut, eu i-am spus, ea mi-a facut citeva socoteli si a declarat, atentie mare, ca tu te-ai nascut intr-un an in care tot dragonul de apa era suveran. Pricepi, mai individule? De ce ai ramas asa cu gura cascata?”

va urma