În martie 2013, m-am inscris într-o croaziera în Mediterana de Vest cu ieșire în Oceanul Atlantic. Nu eram în prima croaziera, mai facusem vreo doua înainte si, în consecinta, eram un individ inițiat care știe să se descurce in orice situatie și sa rezolve orice problema. Turistii romanii, vreo 12 la numar, pe care ii cunoscusem chiar atunci la imbarcare, prinsesera de veste ca eu mai umblasem prin astfel de locuri și îmi puneau tot felul de întrebări. Eu le raspundeam politicos si astfel ajunsesem sa ii sfatuiesc ce pachet de băuturi sa aleaga, la ce spectacole sa meargă, ce marfuri sa cumpere de la duty-free și așa mai departe. Când nu stiau ce sa facă, cum sa procedeze și ce drum sa aleaga, veneau la mine să mă intrebe. Și eu ii orientam ca o adevărata Stea polara. Devenisem un fel de lider, un om important și de necontestat în grupul romanilor de pe acel vas. Va dați seama ce bine ma simțeam. Nu este puțin lucru sa devii o vedeta naționala în trei zile de când navigam…
În a patra zi a călătoriei, după ce am trecut pe la Casablanca in Maroc, am ajuns la Tenerife în insulele Canare. Cu o seara înainte, organizatorii de excursii de pe vas ne propusesera o vizita la un parc acvatic.
„ Mergem?” m-au intrebat romanii mei de dimineața. „Mergem!” am hotărât eu pentru toți. „Cum ne imbracam?” m-au intrebat niște doamne din Bucuresti. „Ce fel de bani sa luam la noi?” a fost curios un domn din Iasi. „Merită 30 de euro intrarea și 10 euro autobuzul?” a lansat o problemă economica alt domn din Baia Mare.
„Sigur ca merita!” am decretat eu cu un aer superior. ”Luați și euro fiindcă suntem în Spania, dar luați și dolarii care v-au rămas din Maroc. Faceți ca mine!” Am început sa le arat pantalonii mei pescaresti care aveau o mulțime de buzunare, vreo cinci numai în partea din fata, doua la briu, doua la genunchi și unul la glezna. „Priviți aici, în buzunarul de pe pulpa stinga am pus pașaportul meu și a lui nevastă-mea. La buzunarul de la genunchi am pus telefoanele și cardul de memorie pentru aparatul de filmat. Aici, pe cracul drept, am pus o suta de dolari in bancnote mici, în buzunarul de la genunchi am vreo 80 de euro, iar la glezna am niște mărunțiș pentru budă. Așa se echipeaza un om pentru o vizita la un parc acvatic…”
Invataceii mei ma priveau cu admirație. Le spuneam atitea lucruri noi, atât de importante pentru ei. Citeam în ochii lor stima cu care eram venerat. Și ma simțeam atât de bine! Eram cineva, cineva important care trebuia urmat cu sfintenie.
În fine, am ajuns la Loro Parque. O nebunie, ce sa mai povestesc! O suta de bazine în care vietuiau o mie de animale acvatice și pasari. Într-un bazin erau pinguini, în altul foci, apoi morse, lei de mare, delfini. Toate animalele se dadeau în spectacol la acea ora. Unele se jucau cu mingea, altele innotau în spirale ovale, delfinii zburau prin cercuri de foc, dresorii lor ii calareau în fel și chip, când pe spate, când pe coada, când din poziția sezut, când în picioare. Totul era minunat. Nu mai știai la ce sa te uiți și ce sa filmezi. Iar pe linga bazine serpuia o mulțime pestrita de oameni. O mie de suflete sau poate chiar doua mii de oameni cu piele albă, neagra sau galbena. Desigur ca în viermuiala aceasta multicolora grupul nostru de romani s-a spart. Ma uitam în spate după discipolii mei și ii descopeream în fata. Ma uitam în fata și ii vedeam undeva lateral. Am reusit sa adun vreo doi , dar nu ii descopeream pe ceilalți. Cum oare puteam să-i strîng? Cum să-i strig, cum să-i opresc ? Incepusem să mă ingrijorez. Ma simțeam penibil. Ma socoteam responsabil pentru ratacirea lor. Ce ar fi dacă aș pierde aici un om? La ora 12 și jumătate trebuia să fim la autobuz și dacă cineva nu venea , autobuzul pleca ca sa ajunga la ora 14 pentru ca vasul pleca la ora 15 spre niste insule din Portugalia… Eu ce fac? Sa abandonez unul dintre admiratorii mei în mijlocul Atlanticului? Cum voi putea dormi la noapte? Dar în celelalte nopti?
În sfârșit apare o veste buna. La megafon se anunța un spectacol cu orca la ora 11 și jumătate. Oh,ce bine! Ma gindesc ca oamenii mei au auzit anuntul și vor veni și ei acolo…Ma grăbesc spre locul cu pricina. Ajung la 11 si 25. Amfitetrul bazinului era aproape plin. Găsesc un loc central pe rindul 4 și ma așez și eu. Sotia mea se așează linga mine. Eram oarecum mulțumiți. Nu aveam pe nimeni în fata, puteam vedea spectacolul perfect, nu vedeam niciun coc, nicio pălărie în fata ochilor. Înaintea noastra era un bazin mare de vreo 50 de metri lungime și vreo 30 latime. Deasupra bazinului era un jgheab imens pe care curgea un șuvoi gros de apa. Și mai sus, oarecum deasupra scenei, un ecran mare pe care rulau imaginile unor instantanee cu spectatori din amfiteatru, intocmai ca la meciurile de tenis de Grand Slam sau la meciurile de fotbal din Anglia. Văd pe ecran chipul meu și a lui nevasta mea. Va dați seama ce importanti eram noi? În secventele televizate de la meciurile de tenis ii vedeam doar pe Brad Pitt, prințesa Kate, sotia lui William, David Beckam și tot felul de alte mari personalitati. Ei bine, eu, impreuna cu soția mea, eram niște personalitati mai mici care apaream pe un ecran imens într-o insula celebra din Spania. Notorietatea contează și contează foarte mult atunci când ești lider de grup… Tot pe ecran, ceva mai în spatele meu, pe treptele de sus ale amfitetrului niște persoane îmi făceau cu mâna. Ma uit mai bine și văd ca sunt romanii pe care ii pierdusem. Ma scol în picioare și fac și eu semn ca i-am observat. Obiectivul televiziunii se muta pe ei, apoi se întoarce spre mine, merge și într-un alt colt de amfiteatru, alt grup de romani îmi flutura miinile, bucurosi ca m-au văzut, le răspund și eu la fel de bucuros. În timpul cât a durat acest schimb de salutări, un negru se apropie de nevastă-mea și discuta ceva cu ea. Nu îl bag în seama, fiindca aveam o soție care știa să se descurce. Începe muzica, probabil acum începe spectacolul, negrul pleacă, eu îmi întreb soția: „ Ce a vrut ăla?” Îmi zice:„A vrut să-mi vândă o pelerina!Voia 5 euro pe bucata!Dar l-am refuzat. ” „ Bine ai făcut!”ii zic, „ce să facem noi cu pelerina, nu vezi ce soare avem pe cer? Bem un cokteil in plus deseara la discoteca.”
Este ora 11 și 30 fix. Începe spectacolul. Pe o trambulina apare o domnișoara cu picioare lungi care începe să ne vorbească în engleza. Ne spune povestea lui Keto, orca pe care urma sa o vedem.
Pe ecran rula un film cu drama ei. Undeva, prin oceanul Americii de Sud, orca Keto, când era încă un pui, intrase într-o plasa deasa pusa de niște braconieri argentinieni. S-a zbatut saraca în plasa, s-a rănit pe la aripi și gura și cind era gata sa moara, tocmai în acele momente dramatice, au aparut braconierii, dar a aparut si Jacques Cousteau, oceanograful acela celebru. Jacques a inceput razboiul cu ucigasii, a chemat paza de coasta, poliția maritima s-a ivit la orizont, braconierii au fugit, dar puiul de orca, vlaguit si ranit, abia sufla. Cousteau a luat-o la bord, a ingrijit-o, a botezat-o, Keto s-a vindecat și a început sa îl insoteasca pe Jacques în calatoriile sale de cercetare. Când Keto a devenit mare, Jacques Cousteau a venit în Canare și a donat-o parcului acvatic. Frumoasa istorie! Inchipuiti-va ca în timp ce prezentatoarea vorbea în engleza, pe ecran rula un film cu întreaga poveste. Toți spectatorii erau tristi, unele femei plingeau, soția mea lacrima și chiar și mie mi se umezisera ochii.
„Și acum sa v-o prezint pe Keto!” striga prezentatoarea, apasa un buton si în gura acelui jgheab imens apare Keto. Era mare atât pot sa va spun, nu era deloc un pui. Keto ne privește o fractiune de secunda, aluneca în bazin și lopateaza o data din coada…
…si…si… o tona de apa cade în capul meu și al soției… În prima clipa am crezut ca am murit, în a doua am sărit în picioare și am strigat din toți bojocii. „ …dumnezeii ma-sii de treaba!” Soția mea stătea pironita pe scaun și nu schita niciun gest. Bulbucase ochii la mine și nu ii venea sa creadă ca trăiește un asemenea moment. În spate se auzeau hohote de ris. Toți oamenii din amfiteatru rideau cu gura până la urechi. Ma uit pe marele ecran și ma văd acolo. Un omulet pricajit, ud ciuciulete din cap până în picioare. Eram personajul principal, luasem locul balenei ucigase. Și clipul în care figuram rula în permanenta. O data și încă o data și încă o data. Nu știam cum evolueaza Keto, dar cred ca nici altii nu stiau, fiindcă toti se uitau la mine. Și rideau, rideau, rideau…
Am sculat-o pe nevastă-mea din scaun și am ieșit amândoi din amfiteatru. Lumea a început să ne aplaude frenetic. Keto ii facuse sa plângă, eu ii facusem sa rîdă… Vai si amar de capul nostru! Am ajuns la autobuzul nostru și am început să ne stoarcem hainele. Soferii autobuzelor, spanioli din insula, rideau si ei de noi. Ei nu vazusera scena, dar si-o inchipuiau. Probabil ca nu eram prima victima a lui Keto, probabil ca o patisera si altii…
Mi-am întors buzunarele pe dos. Paguba nu era foarte mare. Pasapoartele romanesti rezistasera, bancnotele de euro se umezisera dar păreau întregi, suta de dolari insa era destul de afectată. De fapt, erau cinci bancnote de 20, din care una s-a rupt la cind am scos-o din buzunar și 4 le-am pus pe ata la uscat in cabina linga chilotii lui nevasta-mea… Am pierdut in schimb, toate filmuletele din ziua aceea…
După ce s-a terminat spectacolul cu orca, au venit spectatorii la autobuze. Erau zeci de autobuze cu zeci de persoane. Din toate natiile pamintului. Si toti ma aratau cu degetul rizind. Romanii mei ma compatimeau, ma incurajau, dar ii vedeam cum abia se puteau reține sa nu zimbeasca. Eu, marele maestru, socotit pina atunci” cel mai cel” dintre toti calatorii vasului, devenisem intr-o secunda… prostul satului.
A doua zi s-a confirmat ca ajunsesem o vedeta internationala, fiindca orice calator cu care ma intilneam pe culuarele vasului, indiferent de sex, limba sau religie, pufnea în ris cind ma vedea. Risul lor era însă prietenesc, nu ma mai deranja de loc. Dar imaginea mea de mare calator pe mari se prabusise…
Care este morala intimplarii? Pai, ar putea fi aceasta: „sa nu faci pe deșteptul atunci când nu ești deștept….”
P.S.1. Au trecut 10 ani de la ultima mea croaziera. O serie de evenimente de viata, fericite si, mai ales, nefericite mi-au intrerupt calatoriile pe mare. Dar in anul acesta voi reveni la iubirile mele vechi. Deocamdata, am hotarit sa stau vreo 4 luni pe uscat si sa va povestesc despre frumoasele momente petrecute de mine pe marile si oceanele lumii. Am inceput sa scriu o poveste si daca veti avea rabdarea sa o cititi, veti descoperi ca in viata dumneavoastra pot aparea oportunitati neasteptate. Va rog sa tineti seama ca universul este nelimitat,plin ochi cu miracole. Actuala mea poveste incepe AICI
Istoria se repeta. Toti oamenii rationali stiu asta. Si fiindca pretind ca la virsta mea sunt inca un tip rational, voi incerca sa descifez trecutul pentru a prefigura viitorul. Nu voi ataca probleme mari: razboaie, apocalipse, incalzirea globala sau revenirea lui Cristos pe pamint. Sunt prea mic pentru probleme atit de mari. Ma voi margini la un lucru marunt, dar care pentru mine astazi are o chestiune esentiala: vreau sa cumpar o locuinta in urmatoarele sase luni.
Ce vreau sa cumpar ? O casa la sat, undeva in imprejurimile Timisoarei sau un apartament in oras?
Raspunsul la intrebarea aceasta m-a ros multa vreme. Daca in urma cu citiva ani ma socoteam un om plin de energie, capabil sa fac orice munca fizica, descopar acum cind am 72 de ani ca nu ma mai sunt in stare sa intretin o casa la sat, sa muncesc toata ziua in gradina, sa repar tot ce se strica, sa o pazesc de incendii, furtuni, grindina si hoti. Cind ai o casa, ai multe griji. Am constatat chestia aceasta in ultimii sase ani. In fiecare seara ma culcam cu grija zilei de miine. Oare pot stropi vita de vie ? Ploua sau nu ploua? Daca e inorat dimineata,seara va ploua? Cel mai bine ar fi sa nu stropesc, voi tunde in schimb iarba. Buruienile din gazon cresc si pe seceta aceasta cumplita. Oh da, si ceapa trebuie plivita, iar salata trebuie udata…Tot anul trecut am udat salata si am platit 13 lei metrul cub de apa. Acum, in anul de gratie 2025, metrul cub de apa rece costa 17 lei(8 lei jumatate apa si 8 lei si ceva canalul). Nu mai are niciun rost sa muncesc in gradina daca nu am un put forat, fiindca voi plati canalizarea oricum. Apa din furtunul meu se duce direct in pamintul florilor, dar primaria nu ma crede si sustine ca s-a scurs in calul orasului… Vorba lui Socaciu: „Buna tara, rea croiala,/ Mama ei de rinduiala…”
Ani intregi m-am amagit cu munca de gradinar, viticultor si pomicultor. Am investit 4000-5000 de lei pe an intr-o gradina de 700 de mp si am obtinut o recolta anuala de 1500 lei, tocmai in perioada in care culturile mele de rosii, ceapa, salata si castravetii erau la cel mai mic pret de pe piata… Pe deasupra, poamele din pomi au fost foarte slabe in ultimii ani, fie ca au inghetat florile primavara, fie ca le-au halit afidele pe timpul verii. Cu strugurii am dus-o mai bine, dar am diabet si din aceasta cauza nu ii maninc si nici nu ii beau… Singura compensatie a muncii din ultimii 6 ani a fost ca am slabit 10 kilograme in primul an si de atunci lucrind zi de zi am reusit sa mentin aceasta performanta.
Da, hotarit lucru, nu imi trebuie nicio casa. Ar trebui sa-mi cumpar un apartament. Am unul, dar are 4 camere, este mult prea mare pentru mine, o persoana singura fara pretentii mari. Am renovat anul trecut apartamentul cu doua pensii si ceva si apoi l-am inchiriat. Am avut noroc de un chirias bun si vreau acum sa il pastrez. Ma respecta si il respect, un respect care valoreaza lunar 350 de euro brut sau mai precis 300 net.
Nu vreau sa-mi suprim „gainusa care face ouale de aur” , asa ca doresc sa-mi gasesc un apartament de 2 camere in care sa pot locui in restul de viata care mi-a mai ramas.
In 20.06.2025 am pornit cautarea. Mi-am inceput fiecare dimineata investigind site-urile imobiliare. Am inceput sa-mi fac o baza de date pentru locuintele de 2 camere. Datorita faptului ca am 72 de ani si nu stiu cit ma mai tin picioarele mi-am restrictionat optiunile la doar trei variante. :
-parter inalt cu balcon prima optiune,
–etajul 1 a doua optiune ,
sau un apartament la etajele 6-9 cu lift.
Apoi am inceput sa fac citeva vizionari. In fiecare zi vedeam cite ceva. Dupa o saptamina intreaga de intilniri am ramas dezamagit. 6 din cele 7 vizite le-am facut degeaba. Doua apartamente semanau cu niste cocine, 2 erau la periferia orasului, unul avea un pret exagerat de mare, iar la al saselea exista o problema de succesiune. M-am ales insa cu o serie de invataminte. Sa vi le explic poate va vor ajuta cindva intr-o operatiune similara:
exista proprietari care sunt pur si simplu nesimtiti: te cheama sa le vezi casa si casa lor arata ca in Marile Sperante a lui Dickens; gramezi de haine murdare in mijocul sufrageriei, balcoane pline de lucruri nefolositoare, gunoiul nedus si bucataria plina de vase nespalate; justificarea unuia dintre acesti oameni a fost ca duce lipsa de resurse materiale, dar concluzia mea fireasca a fost ca lipsa lui reala era cea de civilizatie.
alti doi proprietari mi-au prezentat niste apartamente la marginea orasului, departe de orice mijloc de transport in comun si orice magazin alimentar; mi-au aratat cimpul de porumb cu care se invecinau si se mindreau ca zona lor e foarte linistita, nu trece nicio masina prin fata lor; aici aveau dreptate, masinile nu treceau pe acolo, fiindca acolo drumul nu era asfaltat…
al cincilea proprietar si-a pus o faianta cu picturi in baie si avea impresia ca ma va impresiona; imi sugera ca apartamentul lui este un palat princiar, desi apartamentul atit in cele 2 camere cit si in bucatarie era…chel de-a dreptul, daca ma intelegeti ce vreau sa spun;
al saselea coproprietar avea o sotie, coproprietara si ea. bolnava de Alzheimer care potrivit legislatiei actuale era considerata fara discernamint, adica nu putea semna nimic in fata unui notar. Sotul ei habar nu avea de conditia aceasta si sunt sigur ca exista inca multe persoane in Romania care nu cunosc probleme elementare de legislatie, proprie-tate sau succesiune.
Ceea ca a fost cu adevarat ciudat pentru mine este ca toti, dar absolut toti proprietarii, indiferent de starea apartamentului sau de locatia lui, aveau cam acelasi pret, cel mai mare de pe piata, adica 80.000-85.000 de euro. Probabil ca atunci cind si-au pus anuntul imobiliar dupa ce au vazut celelalte anunturi din online au considerat ca acela este pretul pe care il vor primi. Nu au facut nicio evaluare personala, nu au facut nicio analiza de pret, au considerat ca daca vecinul din blocul de vis a vis a obtinut 85.000 in perioada de boom imobiliar si el este indreptatit sa ceara tot atit.
( Bineinteles ca a existat si un caz mai special: mi s-a cerut 100.000 pe un apartament de 2 camere la parter inalt, dar l-am considerat un pret exagerat si nici nu am vrut sa il vad)
In consecinta, in tolba mea am ramas cu o singura optiune din 7. Dar varianta aceasta este la parter si nu are balcon. Asadar, mai am de cautat . Si mi-am extins aria de cercetare si apartamentele situate la etajele 1-10 din blocurile de 10 etaje.
Oare ce-ar fi sa locuiesc la etajul 6,7,8,9 sau chiar 10? Ce avantaje si ce dezavantaje sunt ? To be or not to be in a ten-story building? Aceasta este o intrebarea pusa de Shakespeare in privinta Danemarcei, adaptata de mine la problema mea locativa.
In municipiul Timisoara sunt multe blocuri cu 10 etaje construite de comunisti prin anii 1978-1980, dupa marele cutremur din martie 1977. Sunt sigur ca blocurile construite ulterior acelei catastrofe nationale respecta toate masuri anti-seismice decise pina acum. Placile tectonice ale subsolului banatean dorm linistite de milioane de ani. Tresar o data la o suta de ani pe la Banloc si Parta, dar foarte slab fara nicio urmare terestra. Linistit din acest punct de vedere m-am apucat sa caut astfel de locuinte.
Nu stiu citi oameni ma citesc, dar presupun ca intre cei 3000 de prieteni de pe Facebook sunt si persoane care locuiesc sau au locuit la etajele 5 -10. Tocmai de aceea imi permit sa le intreb:
1.Care sunt avantajele si dezavantajele locuirii la etajul 3,4, 5, 6, 7, 8 sau 9 ? Dar la 10?
Banuiesc ca lumea nu se va inghesui sa-mi scrie comentarii pe aceasta tema. Dar va garantez ca dupa ce voi face o documentare detaliata a acestui subiect voi fi relativ repede pe primul loc in indexarea Google pe sintagmele potrivite subiectului. Si in acel moment vor aparea si opiniile. Abia astept sa le citesc si sa le inserez in acest material. Ma voi documenta pe parcurs. Las subiectul deschis, dar voi reveni la el cind am mai multe date.
Pina atunci sa analizam citeva concluzii reiesite din investigatiile mele permanente:
1.O prima constatare concreta din peripetiile mele este una foarte dramatica: o generatie intreaga moare. Am constatat adevarul aceasta in primele mele 7 vizionari de apartamente. Patru din cele 7 locuinte vazute au apartinut unor parinti care au decedat. Un alt caz relevant tot cu oameni decedati. O pereche din Vilcea care traise si muncise 25 de ani in Timisoara s-a pensionat anul trecut si s-a retras in casa in care copilarisera undeva in Vilcea, fiindca, intre timp, parintii lor vilceni murisera. Bineinteles ca si-au pus in vinzare apartamentul proprietate de la Timisoara. Si astfel a mai aparut o oferta imobiliara pe piata timisoreana.
Asadar, 5 din cele 7 locuinte vizionate erau pe piata din motive demografice şi sociale.: Bunicii sau părinţii au murit, iar nepoţii sau copiii vor dori sa vinda pentru a face rost de bani ca să cumpere apartamente noi sau sa si le imbunatateasca pe cele aflate in proprietate in suburbiile municipiului. Prognozam ca o vara calduroasa asa cum se anunta a fi vara lui 2025 va creste oferta de locuinte in Timisoara datorita acestor motive demografice.
2. Alta constatare edificatoare privind cresterea ofertei. Doua familii de cetateni romani cu meserii compatibile cu vremurile actuale ( familii de doctori si IT-isti) lucreaza de foarte multi ani in strainatate. Adultii si-au cumparat locuinte acolo, au facut si copii, copiii au crescut, iar meseriile, copiii si locuintele cumparate i-au legat pe toti de o glie straina si, in consecinta, au hotarit sa-si vinda apartamentele de pe plaiurile mioritice. Asa au mai aparut pentru mine si pentru orice doritor inca doua locuinte disponibile in municipiul Timisoara. De data aceasta, migratia a influentat piata imobiliara. Iar aceasta influenta nu este numai pe plan local, ci si pe plan national. Timisoara este totusi un oras, un pol de crestere, in care piata imobiliara nu este atit de versatila, dar am putea analiza influenta migrtiei in orasele mici sau in ruralul din Moldova si Muntenia. Nu doresc sa comentez ce este acolo fiindca nu am vazut nimic cu ochii mei. Eu ma refer doar la ce se intimpla in orasul Timisoara,
3. A treia constatare este pe baza de relief. Timisoara este situata in zona de cimpie si s-a tot largit fiindca i-a permis terenul. Dezvoltatorii imobiliari au speculat chestia aceasta. Au largit vatra orasului enorm, iar apoi au migrat in comunele din jur si le-au apropiat incet -incet de municipiu. Astazi nici nu mai stii cind iesi din Timisoara si intri in Dumbravita, Giroc, Ghiroda sau Mosnita. Aici, in Cimpia Banatului, dezvoltatorii au avut loc sa se „dezvolte” si fiindca astfel a crescut numarul de oferte, pretul pe metru patrat util de locuinta este mai mic decit in Cluj sau Brasov, municipii marginalizate de relieful local. Spre exemplificare la data de 22.06.2025 mpu in Cluj era de 2700 de euro, in Brasov de 1911 euro, in Bucuresti 1841 euro, in timp ce in Timisoara pretul mediu era de 1547.
4. O alta mare problema este cresterea de curs. Cind am inceput sa caut apartamente cursul euro/leu era 4,97. Acum, cind scriu aceste rinduri, este 5,07. Asadar a crescut cu 10 bani. 10 bani la fiecare euro inseamna 10.000 de lei la 100.000 de euro. Daca socotesc in lei, un apartament costa astazi cu aproape 2000 de euro mai mult decit acum 2 saptamini. Daca tendinta de depreciere a leului va continua, foarte multi potentiali cumparatori vor depasi nivelul maxim al gradului de îndatorare de 40%, solicitat de catre banci. Nici nu prea are rost sa vorbim despre IRCC trimestrial sau de ROBOR. Conditiile de imprumut bancar vor fi foarte grele, foarte putini oameni se vor incumeta sa se inhame la o asemenea operatiune. Rata lunara de rambursare a creditului si a dobinzilor aferente va fi de nesuportat pentru cei mai multi. In consecinta, vor scadea tranzactiile si piata imobiliara se va bloca.
Acestdocumentar este in curs de redactare . Se vor adauga capitole in functie de constatarile concrete din piata imobiliara timisoreana.
Zilele trecute, am intrat pe net, am accesat Google Imagini si am tastat sintagma „pensionari fericiti”. S-a deschis pagina si am vazut o multime de imagini cu cupluri de batrini care zimbesc si se imbratiseaza, fie in fata unui laptop planificind viitoarele excursii, fie la un spectacol local sau, in cel mai terestru caz, intr-un decor mirific plin de flori si de verdeata. Ei bine , doamnelor si domnilor, sunt sigur ca toate aceste fotografii sunt facute in strainatate. De ce sunt atit de sigur? Pai, este simplu. Toti acei seniori rid cu gura pina la urechi si toti, dar absolut toti, au … danturi perfecte. Nu exista nici un dinte galben, nu se vede niciun dinte lipsa, toti dintii sunt aliniati intr-un rind perfect, sunt albi ca si zapada si stralucesc in soare…
In schimb, daca tastati pe Google Imagini, numai cuvintul „pensionari” veti descoperi un alt set de poze. Cuplurile sunt mai putine, o parte dintre oameni au disparut, a ramas doar fie o femeie cu broboada pe cap, fie un barbat cu caciula si baston. Desigur ca mai sunt si grupuri, grupuri mari care nu petrec la bordul unui vas de croaziera, ci stau la o coada ca sa-si ridice cuponul de pensie de la posta sau sa-si plateasca impozitul la stat. Uitati-va bine la aceste fotografii! Nimeni nu ride! Toti au gurile inchise si fetele triste. Niciun zimbet, niciun suris abia schitat, nicio dantura stralucind in soare. Ei bine, doamnelor si domnilor, toate aceste fotografii sunt facute in Romania…
De ce exista o diferenta atit de mare intre cele doua seturi de poze? Sa fie doar cuvintul „fericit” de vina? Sunt oare fotografii vinovati care au facut cele doua rinduri de poze? Este o diferenta de mediu sau exista o diferenta de stare psihica?
Cercetez pagina mea personala de Facebook. Am peste 1800 de prieteni pensionari pe ea, femei si barbati. Ei bine, in cele 1600 de fotografii pe care le-am vazut, foarte putine persoane rid, citeva schitiaza cite un suris timid si nimeni sau aproape nimeni, nu-si arata dantura. Toti barbatii sunt extrem de politicosi si rezervati, toate femeile sunt extrem de protocolare si misterioase. Sunt persoane afisate care nici macar nu au fotografii personale. Ca si cum ar avea ceva de ascuns, ca si cum s-ar teme permanent de semenii lor…
M-am tot gindit la constatarile acestea si am ajuns la concluzia ca este o problema de mentalitate. Pensionarii din Romania se tem pentru ziua de miine, le este frica ca nu vor avea bani suficienti pentru medicamente si incalzire, sunt ingrijorati pentru viitorul copiilor si nepotilor lor. In creierul pensionarilor din Romania este enorm de multa anxietate, stresul este visceral si generalizat, iar hormonii multumirii actioneaza foarte slab sau chiar de loc. Serotonina lipseste cu desavirsire, dopamina ne invinge poftele lumesti iar oxitocina, la virsta pe care o avem noi, seniorii, nu are niciun efect copulativ.
Concluzia este foarte clara: pensionarii din Romania nu sunt multumiti de loc! Despre fericire nu vorbim fiindca fericirea nu exista! Nici in Romania si cred ca nici in alta parte. Ne permitem insa sa vorbim de o multumire marunta si fireasca care si aceasta este amenintata de marginalizarea in care traim.
Am visat o viata intreaga ca atunci cind vom ajunge la pensie ne vom trai existentele linistiti. Nu prea exista liniste in prezent in tara. Multe tilharii, multe accidente, incendii, certuri intre soti si vecini.
Am visat o viata intreaga ca atunci cind vom ajunge la pensie nu vom avea probleme financiare. Acum cind am ajuns la pensie preturile au crescut la toate produsele si banii nu ne mai ajung.
Am visat o viata intreaga ca atunci cind vom iesi la pensie nu vom avea sefi si vom face ce dorim. Unii dintre noi avem sefi in continuare, dar nu sunt ierarhici, sunt copiii si nepotii nostri care ne traseaza sarcini diverse, uneori destul de grele.
Am visat ca odata ajunsi la pensie vom face ce vrem cu viata noastra. Dar va intreb acum, dragi personari, faceti in prezent ce ati visat o viata intreaga?
………………………………………………………………………………………………………………………….
P.S. Cind am abordat aceasta tema cu un prieten, pensionar si el, mi-a spus ca analizez starea psihica prea mult, ca despic firul in patru la fiecare problema aparuta si ca nu voi fi multumit niciodata cu statutul meu de senior de 70 de ani. L-am intrebat ce ar trebui sa fac pentru a fi multumit. El mi-a trimis pe whatsapp un clip cu mesajul: Carpe diem!
In ultima excursie planificata in acest an, am vizitat Gibraltarul habsburgic. Am plecat din Timisoara dimineata la ora 7 si dupa 2 ore de mers cu autocarul am ajuns la Novi Sad, capitala Voivodinei. In prospectele turistice citite de mine pina la acesta vizita, se afirma ca Novi Sad-ul este un oras fermecator. Din pacate, am constatat la fata locului ca aceasta apreciere este supraevaluata. Novi Sad-ul nu m-a fermecat de loc. Obiectiv vorbind, desi au aceeasi populatie, Novi Sad-ul nu se ridica la nivelul Timisoarei. Bulevardele sunt mai inguste, fatadele cladirilor sunt zugravite numai in culori cenusii, imobilele locuite sunt mai scunde, parcurile mai marunte si strazile au denivelari substantiale in asfalt. Aceste ramineri in urma sunt justificate intr-un fel. Serbia s-a confruntat in ultimele 3 decenii cu numeroase razboaie si cu citeva bombardamente. La ora aceasta este mai izolata din punct de vedere politico-diplomatic si nici economic nu o duce prea bine. Asadar, in excursia mea de sfirsit de an, am descoperit un oras obisnuit, asezat de o parte si de alta a Dunarii, cu citeva constructii seculare si un centru relativ modern. Cele mai recente constructii sunt cele 3 poduri de peste Dunare care au fost construite in ultimii 20 de ani, fiindca podurile vechi fusesera bombardate de americani pe durata razboiului din 1999 (Serbia vs. Kosovo).
Dar daca Novi Sad-ul nu m-a impresionat prin frumusete, m-a impresionat cu adevarat prin istoria sa dramatica. Aceasta asezare a fost cucerita si rascucerita de-a lungul timpului de celti, romani, ostrogoti, gepizi, turci, unguri si austrieci si astfel, locuitorii de aici s-au confruntat in permanenta cu valuri diferite de navalitori. In plus, pe aceste paminturi s-au desfasurat si multe lupte din razboaiele imperiilor din vremuri apuse. Unul dintre cele mai lungi si distrugatoare razboaie, a fost confruntarea dintre Imperiul Austro-Ungar si Imperiul Otoman. Rasfoind documentele istorice, aflam ca prin secolul XVI-XVII, dupa ce Tarile Romane, Bulgaria, Serbia si Ungaria devenisera pasalicuri turcesti, Imperiul Otoman isi continua agresiunea cu obiectivul declarat de a cuceri Viena, „Marul crestinitatii” in viziunea musulmana. Fiindca cea mai comoda deplasare a razboinicilor era pe apa, vizirii turci s-au gindit sa foloseasca Dunarea. Dar si generalii austrieci de la curtea imperiala de la Viena cunosteau avantajele deplasarii pe apa si pentru a zadarnici inaintarea vaselor turcesti au inaltat la Petrovaradin o fortareata puternica. Asa a luat fiinta Cetatea Petrovaradin, cel mai important obiectiv turistic de astazi al Novi-Sad-ului. Fortareata este situata pe un mamelon la o diferenta de inaltime de circa 100 de metri fata de nivelul Dunarii si are numeroase turnuri si multe orificii pentru obuziere si arme de foc. De acolo, de la inaltimea ei ungurii si austriecii puteau bombarda foarte bine corabiile turcesti si puteau nimici ienicerii care ajungeau pe uscat. Datorita acestui fapt, cetatea Petrovaradin a fost denumita intii Gibraltarul habsburgic si a ramas pina astazi cu denumirea Gibraltarul de pe Dunare. In anul 1716, feldmaresalul Curtii de la Viena, Printul Eugeniu de Savoia a repurtat o mare victorie impotriva turcilor. Si fiindca armata turca era slabita, Eugeniu de Savoia a pornit sa recucereasca o serie de teritorii sirbasti si unguresti ajungind in acelasi an la cetatea Timisoarei (stapinita de turci) pe care a cucerit-o dupa un asediu de 3 luni.(timisorenii ar trebui sa stie povestea asta fiindca face parte din istoria orasului).
Sa ne intoarcem insa la Cetatea Petrovaradin. Astazi, daca patrunzi in inima fortaretei vei vedea numeroase coridoare cu scari interioare, construite acum 300 de ani, ziduri solide realizate din caramida arsa, plaforme si bastioane felurite pentru tunuri, tunele si depozite pentru merinde si munitie. Observind toate aceste ziduri, bastioane si fortificatii, ridicate pe 3-4 nivele de inaltime, iti poti da seama cu usurinta de duritatea confruntarilor armate din acele vremi.
In locul cel mai inalt al cetatii se gaseste Turnul cu ceas, o constructie in stil baroc, surprinzatoare prin unicitatea sa. Ceasul are patru laturi, o înălțime de 2 metri și o lățime de 1 metru, în timp ce literele romane sunt foarte mari, astfel încât să poată fi văzut de la mare distanță. De altfel, o veche legendă locală spune că ceasul a fost construit special pentru pescari, care puteau citi cu ușurință ora de la mare distanță, de pe Dunăre. Aspectul inedit al acestui orologiu este dat de faptul ca, spre deosebire de alte ceasuri, limba lunga indică ora, iar limba scurtă minutele. În ciuda vechimii, ceasul este funcțional și în ziua de astăzi și indică ora cu precizie.
Am incheiat excursia de la Novi Sad cu o masa la un restaurant din oras. Friptura m-a costat la fel ca in Timisoara, in schimb la bere m-a fript. Am dat 40 de lei (in dinari, fireste) pe o bere de 250 de ml dintr-un brand sirbesc. Cred ca marea mea greseala a fost ca am comandat in engleza si fiindca sirbii ii urasc pe americani, chelnerul si-a varsat ura pe mine. Sa-i fie de bine! Excursia a durat o zi si m-a costat putin, adica 310 lei, inclusiv berea aceea. In general, am apreciat ca excursia a fost instructiva, chiar in conditiile in care frigul, vintul si ceata m-au agresat continuu.
Intr-o dupa amiaza, la Ljubliana, dupa ce ghidul ne-a dat liber la cumparaturi si distractie prin oras, grupul de turisti din care faceam parte s-a faramitat intr-o suta de bucati. Fiecare pereche a pornit intr-o directie diferita cu o viteza diferita, fiecare grup avea cite un obiectiv concret si un interes imediat. Unii voiau sa faca cumparaturi, altii doreau sa mearga la bere, citeva persoane isi exprimasera intentia de a ajunge la funicular. Eu nu aveam chef nici de cumparaturi, nici de bere si nici de funicular. Facusem deja 12.000 de pasi pina atunci si socoteam ca, in ziua aceea, am alergat suficient pe strazile orasului pe urmele ghidului nostru maestru, Tickă Nistor .
Asadar, m-am trezit dintr-o data singur in centrul unui oras pe care nu il cunosteam. Nu aveam niciun insotitor cunoscut, nu salvasem nicio harta pe net, nu stiam nici macar drumul spre hotelul la care eram cazat. Nu sunt un fricos din fire, dar nici nu sunt peste masura de curajos. Si simteam ca un simbure de nesiguranta apucase sa se infiripe in inima mea. Ma intrebam ce voi face in continuare si cum ma voi descurca fara niciun ajutor. Voi gasi oare drumul pina la hotel pina cind se lasa intunerecul?
Ca intotdeauna, atunci cind am dileme personale, am hotarit sa ma imbarbatez bind o cafea si fumind o tigara. Am gasit o terasa, am comandat o cafea lunga, mi-am aprins o tigara si am inceput sa cuget. Solutia salvatoare a venit imediat. Stiam numele hotelului, stiam si ceva engleza, asa ca ma va lamuri vreun localnic pe care il voi intreba. Acum, cu solutia in tolba, ma simteam mai increzator. Imi aminteam laitmotivul vietii mele dupa ce m-a parasit sotia plecind spre ceruri: „Vulturii zboara singuri, porumbeii in grup…” Sunt vultur, ce naiba! Nu ma descurc eu in Slovenia?
Ma ridic de la masa si ma duc spre riu. Observ o persoana singura care statea pe pod si privea spre Ljubljanica, riul care trece prin oras . Intreb:„ Excuse me, Sir! Do you know, where the Mecksico hotel is?” Ma priveste cu ochi mari. Imi zic in minte: este bine, engleza mea a fost corecta, omul se concentreaza acum sa-si aminteasca unde este Mecksico. Nu-mi raspunde. Este clar, nu a inteles intrebarea. O repet. Acum se dumireste si imi raspunde disperat: „Albania, Albania”. Acum m-am lamurit eu. Din toti trecatorii acestia de pe strada, am nimerit unul tocmai din Albania! Ce noroc am! Vad o pereche de tineri care se tin de mina. Ma gindesc: acestia stiu engleza, ma vor indruma cu certitudine. Ii opresc si cu scuzele de rigoare le pun si lor intrebarea. Tinarul imi raspunde:” We don’t know. We are Hungarians!” Ghinion din nou. Caut un alt indrumator . Un grup imens de asiatici se apropie de mine. Este clar ca nici acestia nu stiu unde este hotelul Mecksico. Ma enervez. Oare in Ljubljana nu exista sloveni? Gasesc oameni de pe toate continentele, dar nu gasesc un localnic. . Sunt un simplu roman ratacit intr-un oras strain, cu noroc de porumbel…
Semetia mea barbateasca de vultur incepea sa se subrezeasca. Nu eram in stare sa gasesc drumul spre cuibul in care ar trebui sa dorm la noapte. Ar fi fost preferabil ca acum sa fiu un simplu porumbel. Un porumbel care zboara in grup si nu are probleme existentiale…
Ma intorc la terasa unde bausem cafea. Logic era ca acolo sa se poata rezolva problema mea. Chelnerul stia engleza, era sloven din moment ce fusese angajat chelner, trebuia sa stie doar unde este hotelul. Ma asez la masa, comand o cafea si ii pun si lui intrebarea. In loc de raspuns imi zice: „Give me the phone, please!”. Ii dau telefonul. A zis „please”, asa ca nu cred ca il va distruge. Incepe sa umble pe el. Nu vedeam ce face, dar, dupa viteza cu care atingea ecranul, intelegeam ca pricepe cum functioneaza scula mea. Apoi dupa vreo 30 de secunde, aseaza telefonul pe masa in fata mea. Pe ecran era o harta. Se apleaca si imi indica pe harta 2 puncte colorate, unu rosu si unul albastru „We are here and the hotel is here. Follow this line!”
Ce simplu era! Solutia problemei era chiar in buzunarul meu. Am comandat o friptura, am luat si o bere si i-am lasat 10 euro bacsis. Merita baiatul! Rezolvase problema mea din 3-4 atingeri de ecran. In 30 de secunde. Mie mi-a luat o ora intreaga sa-mi scrintesc limba vorbind in engleza pe podurile Ljubljanei…
Dupa ce am ajuns la cuib, un tinar, partenerul meu de camera in excursia aceasta, mi-a aratat cum se salveaza un traseu pe Google Maps. Asta-i viata! Vreau sa cunosc lumea, dar habar nu am de cum se foloseste un telefon. Sa ma mai consider vultur?
continuarea de la articolul ” Pe o stinca neagra…”
Observam detaliile constructiei si tragem o concluzie certa: castelul era de necucerit in acele vremuri. Zidurile erau groase, construite din pietre mari si colturoase, poduri de intrare in castel nu existau, oamenii acelor locuri intrau in fortareata prin tuneluri secrete sapate in stinca muntelui sau pe scari de sfori care se stringeau la nevoie iar in fata castelului exista o prapastie adinca, al carui fund abia il vedeai. Daca vreun dusman incerca sa asedieze castelul la vreme aceea avea foarte mici sanse de reusita.Si totusi…
„Castelul nu a fost cucerit decit o singura data”, incepe Tickă o poveste. Ne-am adunat in jurul lui sa ascultam istorisirea. Eram cu totii curiosi cum s-a intimplat. „Prin tradare”,ne lumineaza Tickă si apoi continua. „Pe vremea domniei Habsburgilor, un baron local, Erasmus il chema, a inceput sa jefuiasca caravanele care duceau bogatiile bastinasilor la imparatul de la Viena. Era patriot haiducul acesta! In plus, a omorit si un conte-maresal austriac cu prilejul tilhariilor lui. Frederic al III-lea, imparatul acelor vremuri, s-a enervat si a trimis o intreaga armata sa-l ucida pe „tilharul” patriot. Erasmus s-a refugiat in castelul acesta si a rezistat agresiunii austriece luni de zile. Habsburgii nu puteau sa-i vina de hac. Pina intr-o zi, cind a fost tradat …”
Tickă si-a intrerupt povestirea inaintea punctului culminant. Era de efect intreruperea aceasta. Toti ascultatorii au ramas cu gura cascata si urechile ciulite. Dupa citeva clipe de reculegere colectiva, o doamna in virsta a intreabat cu glas stins: „Cine l-a tradat?”
„Ei bine, domnilor si doamnelor, continuaTickă, o greseala minora de constructie a generat o problema majora de existenta.Erasmus avea un dormitor la etajul 3 foarte bine securizat, dar linga dormitor era un WC, foarte putin securizat, cu pereti subtiri. Un slujitor personal de-al baronului a fost corupt de austrieci si a avut misiunea sa anunte cind stapinul sau merge la buda. Intr-o zi,i dupa ce a trecut un an de la asediu, in momentul in care Erasmus a mers sa se usureze, slujitorul a aprins o torta pe care a fluturat-o pe geam. Austriecii au vazut semnalul, au incarcat un tun si au trimis o ghiulea chiar in zidul toaletei in care era baronul. Peretele s-a prabusit si omul a murit. Asa se sfirseste povestea celui mai cunoscut erou al acestor locuri.”
Istoria aceasta ne-a oripilat pe toti. Eu, la fel ca si ceilalti din grup, sufeream ca binele nu a triumfat de aceasta data. Ba dimpotriva! Sfirsitul lui Erasmus a fost tragic si destul de ciudat. A murit pe buda! Inainte sau dupa… A fost fericit in momentul fatal sau inca nu apucase sa-si termine treaba? Ce destin cacacios a avut!
In minte mi se infiripa si un gind politic. In viata mea, am auzit multe povesti cu tradari . Incepind cu Isus si terminind cu Dragnea. Pe Cristos l-a tradat Iuda, pe Dragnea l-a tradat un om pe care il stiu, dar mi-e frica sa il numesc. Dar tradarea de care am auzit-o acum era o tradare cu un puternic iz politic nationalist. Austriecii au reusit in urma cu 500 de ani sa gaseasca tradatorul potrivit care a actionat in locul si la momentul potrivit. Oare astazi mai sunt in stare de o asemenea performanta? Cred ca „da”, dupa cum scriu cronicarii vremurilor.
„ Dar asta nu e tot!” aud glasul lui Crivoi, un pelerin din grupul nostru. Era un tip simpatic. Aflasem despre el ca se trage din vestitul neam al Pescarilor. „Ce ar mai fi?” il intreb tulburat. „Moartea aceasta a fost o sursa de inspiratie pentru George Martin”… imi raspunde. „Cine o mai fi si ala?” murmur eu in barba abia auzit. „Cum,nu stii? Este autorul romanelor din seria „Game of Thrones”. Lordul Lannister a fost ucis cu o arbaletă în timp ce stătea pe W.C. Si sa mai stii ca George Martin a vizitat acest castel in 2011 si fortareata l-a impresionat. Multe din scenele romanului se petrec in incaperi similare cu cele pe care le vedem acum.”
Crivoi acesta incepuse sa ma impresioneze. Tinea minte autori, personaje, scene, descrieri. Stia cine e George Martin si Lannister. Este drept ca era mai tinar cu 20 de ani decit mine, dar gindul ca m-am ramolit complet incepu sa se infiripe. Nu-mi aminteam de loc de scena cu W.C. din film. Uitasem si intriga din „Urzeala tronurilor”. Citi ani sa fi trecut de la difuzare? Care este postul care a difuzat serialul? Oare ce virsta aveam atunci?
Suparat nevoie mare pe nelamurilile mele, il intreb pe Crivoi cel tinar: „De unde ai toate informatiileacestea? Raspunde cu nonsalanta unui cunoscator de domeniu: „De pe Digi24. Scrie acolo tot ce ti-am povestit!”
Asta-i buna. Pelerinul acesta se documentase inainte de pelerinaj. Am mai decoperit un om mai documentat ca mine. Pe primul loc este Tickă Nistor, pe locul doi era Crivoi, enciclopedisti de frunte, ce mai! Eu, care am trait o viata intreaga cu o parere foarte buna despre cultura si inteligenta mea, descopeream ca in grupul acesta existau cel putin doua persoane mai destepte si mai informate ca mine. Imaginea mea despre persoana proprie suferea din plin, iar soclul pe care o asezasem se sparse subit.
In autobuz, pe drumul de intoarcere spre Ljubliana, ma intrebam daca eu, cel mai batrin om din acest autocar, am facut bine ca am plecat in aceasta excursie. Mi-am facut socotelile in minte. Am dat 350 de euro pe bilet, am dat 50 de euro pe diverse intrari la obiective si bineinteles ca am dat si voi da inca 100 de euro pina la sfirsit pe mincare, bere, cafea si cumparaturi. Asadar, total 500 de euro. In schimb, astazi am vazut Postojna Yama Cave si castelul Predjama, miine voi vedea Kotorul, lacul Bled si Ljubliana, iar poimiine Balaton-ul. 6 obiective turistice din 2 tari. Excursia aceasta a meritat banii cu siguranta! Voi ramine cu amintiri frumoase, voi ramine cu satisfactia ca am vazut locuri si lucruri noi, voi ramine cu bucuria ca am cunoscut oameni inteligenti si interesanti… In consecinta, voi merge inainte spre alte destinatii. Chiar daca sunt mai batrin decit Calea Sagului…
Lacul Balaton este cel mai mare lac din Europa Centrală și una dintre cele mai importante destinații turistice din Ungaria. Lacul are o suprafata de 592 de kilometri patrati, o lungime de 77 de kilometri si o latime medie de 15 km. Adincimea maxima este de 12 metri iar adincimea medie se situeaza undeva in jurul valorii de 3,5 metri, permitind astfel navigatia cu tot felul de barci cu motor sau cu pinze.Râul Zala oferă cel mai mare flux de apă lacului, în timp ce Sió reprezintă singura gură de scurgere, lacul magazinind aproape 2 miliarde de metri cubi de apa. Clima regiunii este temperat continentala cu veri calde ce tin din luna mai pina in luna octombrie. Datorita dimensiunii sale, lacul a fost numit si Marea Ungureasca si, cu mindria lor nationalista, maghiarii au facut totul ca tarmurile acestui lac sa arate ca un adevarat litoral de mare occidentala. Ultimele statistici demonstreaza ca anual lacul Balaton este vizitat de peste 2 milioane de turiști, generând 1/3 din veniturile Ungariei din turism. Țărmul sudic al lacului este preferat de familiile cu copii unde plajele sunt amenajate foarte bine, adincimea apei este mica iar temperatura apei este de cel putin 25°C de la începutul lunii iunie până la sfârșitul lunii august.. Tinerii prefera statiunea Siofok aflata pe malul de est al lacului unde exista o permanenta atmosfera de petrecere, intretinuta de numeroasele cluburi, restaurante si baruri de zi si de noapte. Pe partea cealalta a lacului, in Peninsula Tihany, oamenii de virsta a doua si a treia isi pot asigura o vacanta mai linistita in numeroasele pensiuni si case de oaspeti oferite spre inchiriere la preturi moderate.Cind am vizitatat imprejurimile statiunii Tihany am ramas impresionat de intinsele suprafete cultivate cu lavanda, foarte asemanatoare cu celebrele cimpuri din Provence, Franta. De altfel, o parte insemnata a populatiei locale traieste din cultivarea lavandei si vinzarea unei intregi game de produse obtinute din valorificarea acestei plante aromatice, incepind cu inghetata si terminind cu absolut toate produsele cosmetice folosite pentru intretinerea tenului, a corpului sau pur si simpu al mediului ambiental (creme, sapunuri, ceaiuri, miere cu lavanda,sucuri, inghetata, perne si saculeti cu lavanda).
In concluzie, daca mergeti spre Slovenia sau Croatia intr-o excursie familiala merita sa va opriti 1 zi sau 2 pe tarmul Balatonului. Aceeasi recomandare o fac si pentru adultii care vor sa petreaca o vacanta linistita de 7-8 zile sau pentru tinerii care vor sa se distreze o saptamina intreaga pe plaja, in cluburi sau in barurl de noapte. Pot sa va spun cu certitudine ca pentru cetatenii romani din Banat sau Ardeal un concediu la Balaton este mai ieftin decit unul la Mamaia.
……………………………………………………………………………………………..
Lake Balaton is the largest lake in Central Europe and one of the region’s foremost tourist destinations. The Zala River provides the largest inflow of water to the lake, and the canalized Sio is the only outflow. The lake has surface area 5,174 km2, length 77 km and witdh 16 km.
The peak tourist season extends from June until the end of August. The average water temperature during the summer is 25°C, which makes bathing and swimming popular on the lake. Most of the beaches consist of either grass, rocks, or the silty sand that also makes up most of the bottom of the lake. Many resorts have artificial sandy beaches and all beaches have step access to the water. Other tourist attractions include sailing, fishing, and other water sports, as well as visiting the countryside and hills, wineries on the north coast, and nightlife on the south shore.
The major resorts around the lake are Siofok, Keszthely and Balatonfured. Siófok is known for attracting young people to it because of its large clubs., Keszthely is the site of the Festetics Palace and Balatonfüred is a historical bathing town.
Dupa ce a scapat din adincurile intunecoase ale Pamintului de la Postojna, grupul nostru de pelerini, organizat de Europa Turism, a plonjat cu toata viteza in alte adincuri fundamentale. De data aceasta adincurile au fost istorice. Acum eram in crestetul muntilor, pe o stinca gri aproape neagra si in fata noastra trona maiestos … un vechi castel.
Strabunicii mei s-au stins din viata la virsta de 70 de ani. Bunicii mei au trait 80. Tatal meu a murit la 90 de ani, iar mama mea are 95 de ani si este inca in viata. Teoretic, in familia mea fiecare generatie a trait cu 10 ani mai mult decit precedenta. Am o mostenire ereditara de invidiat. Conform acestui principiu de baza eu ar trebui sa traiesc 100 de ani. Intrebarea care ma framinta insa este: Se aplica acesta regula in cazul meu ?
M-am gindit mult si am gasit raspunsul. Raspunsul este „ NU ”. Nu voi avea sansa sa traiesc 100 de ani, fiindca timp de 70 de ani, cit am acum, mi-am batut pur si simplu joc de organismul meu. Am fumat, am baut, am mincat mult prea bine si mult prea mult. De la adolescenta pina la batrinete am facut gramezi nenumarate de abuzuri. In tinerete, am vrut sa fiu un tip „macho” si chiar am fost un timp. Mai apoi, la vremea virstei a doua, am dorit sa traiesc bine si chiar am reusit vreo 3 decenii la rind . Acum insa, a venit vremea scadentei si va trebui sa platesc nesabuintele barbatiei mele tineresti. Nota de plata este destul de piparata. Am diabet, am la activ si vreo doua operatii de cancer la vezica, stau prost cu auzul si vazul, tensiunea este mai mare decit ar trebui sa fie, am si 10 kilograme in plus. Sunt cam rablagit pentru etatea mea. Sunt ros pe dinauntru si acum puteziciunea a inceput sa iasa la suprafata. Singura mea consolare este ideea ca nu sunt singurul individ in aceasta situatie. Toti cunoscutii mei, toti oamenii de virsta mea, barbati sau femei, au fel de fel de probleme de sanatate. Poate nu chiar atit de grave ca mine, dar la fel de suparatoare. Constatarea aceasta imi alina cumva amarul cind realizez ca nefericirea mea este oarecum colectiva.
Intrebari fara raspuns:
In noptile de veghe, atunci cind stau ore intregi cu ochii in tavan, ma intreb cum as putea iesi din situatia aceasta. Exista vreo solutie miraculoasa la orizont? Este posibil sa apara in viata mea o minune care sa ma vindece de toate bolile pe care le am? Daca as inalta rugaciuni permanente spre cer ma pot oare salva?
Nu am gasit raspuns la aceste intrebari. Este oarecum firesc, fiindca nu am crezut niciodata in miracole. In consecinta, ce as putea sa fac concret? Nu sunt omul care isi pune miinile pe piept si asteapta linistit obstescul sfirsit. Trebuie sa lupt, sa-mi gasesc propriile mele solutii. In fond, sunt un om care inca misca, care inca respira, care inca gindeste. Si un astfel de om trebuie sa gaseasca propriile solutii pentru supravietuire.
Am invatat in liceu ca scopul primordial al fiecarei vietati este supravietuirea regnului, a speciei si familiei din care face parte. In consecinta, eu, omul, vietatea cea mai complexa din regn, am datoria sa fac tot ce pot pentru a supravietui. Nu trebuie sa ma las doborit de necazuri, nu trebuie sa fiu invins de boli, nu trebuie sa abandonez nicio lupta dificila, chiar daca sansele de a cistiga sunt foarte mici. Trebuie sa imi construiesc o mentalitate de supravietuitor. Trebuie sa invat acum la batrinete cum sa ma descurc singur, trebuie sa nu astept nimic de la nimeni sau sa visez la ajutorul pe care mi-l poate oferi societatea sau statul. Daca ajutorul va veni de la societate va fi bine primit. Dar daca nu va veni voi fi dezamagit. Si fiindca nu vreau sa fiu dezamagit in viitor, nu ma voi amagi in prezent cu promisiuni desarte. Un lucru este clar: Singurul om pe care ma pot baza sunt chiar EU. In tot ce voi face de acum inainte voi tine seama de principiul acesta!
Resetarea vietii personale
Observ ca in viata mea a venit acea vreme in care as dori sa renunt la tot ceea ce este vechi, sa las in urma trecutul si sa incep o existenta noua, fara conditionari sociale. Este destul de ciudat sa ai dorinta aceasta la 70 de ani, dar mai bine mai tirziu decit niciodata. Din momentul de fata, nu mai am timp de chestii marunte, nu mai am vreme de evenimente de convenienta, nu mai am chef sa respect voiinta unuia sau altuia. Suna cam egoist, dar imi pare rau. Situatia in care ma aflu nu imi permite sa fiu altfel. Am facut pina acum tot ce mi s-a impus sa fac. Am muncit 38 de ani ca sa imi indeplinesc datoria fata de familie, societate si natura. Am crescut doi copii, am inaltat o casa, am sadit citiva pomi. Mi-am indeplinit oarecum cele trei sarcini traditionale. Acum a venit vremea sa ma ocup de mine, sa-mi fac datoria fata de mine. Si sa asez pe primul loc obiectivul meu primordial: supravietuirea mea ca individ. O perioada cit mai lunga. Poate nu chiar 100 de ani, dar peste 90.
Circula de un timp si se gaseste si acum pe internet povestea lui Kim Ung-Yong, coreeanul cu cel mai mare IQ de pe mapamond. Dupa o copilarie in care a uimit o lume intreaga cu performantele sale cognitive, dupa o adolescenta fabuloasa in care a urmat simultan mai multe facultati, dupa ce a fost angajat la NASA pentru capacitatile sale profesionale, coreeanul Kim Ung-Yong s-a retras subit din viata publica si s-a multumit cu o simpla activitate de profesor universitar. Toata lumea a fost surprinsa, nimeni nu a inteles cum un individ, aflat in culmea gloriei sale internationale, a renuntat la un statut grandios si s-a marginit cu un post oarecum comun. In singurul interviu din viata pe care l-a acordat unui cotidian coreean, el a marturisit: „Am fost acolo sus unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. Este pustiu. Întorceți-vă la lucrurile simple”.
Daca cel mai inteligent om de pe pamint a spus ca acolo sus nu este nimic, ca intre nori este doar un pustiu si ca nu exista nicio fericire daca esti in virful piramidei ar trebui sa ii dau crezare. Ar trebui sa-i ascult sfatul si sa ma intorc la lucrurile simple, sa renunt la obiceiurile daunatoare care mi-au jalonat viata, sa-mi fac curatenie completa in casa, in minte, in viata.
Care sunt acele lucruri simple si la ce lucruri trebuie sa renunt? Nu stiam cum sa incep. Dupa ce m-am gindit un timp, am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi fac o lista. Asa cum a fost lista de cumparaturi cu care am mers la piata pina acum sau cum a fost lista cu obiecte personale pe care le bagam in bagaj cind plecam in delegatie. Numai ca pe noua lista nu se vor gasi tomate si castraveti sau maieuri si ciorapi. aceasta lista va fi o lista de activitati.
Lista de activitati devine plan
Am conceput lista pe doua coloane. Pe coloana din stinga am trecut toate activitatile pe care trebuie sa le fac pentru indeplinirea obiectivului meu primordial (acela de a trai cit mai mult), iar pe coloana din dreapta toate actiunile si obiceiurile nocive care ma pot impiedica in indeplinirea obiectivului ( fumat, baut, sedentarism, neglijarea sanatatii, etc). Cu cit avansam mai mult in insiruirea activitatilor pe cele doua coloane, mi-am dat seama ca acestea vor trebui ordonate cronologic pe o axa temporala zilnica, saptaminala si lunara, ca va trebui sa le aloc timpul fizic necesar pentru executie si sa le stabilesc si un buget financiar.
Incet-incet, lista mea cu doua coloane a devenit un plan. Un plan mai mare in care puteam planifica toate activitatile viitoare, puteam inregistra toate informatiile relevante si puteam aprecia la sfirsitul unei perioade eficienta actiunilor finalizate. Am ajuns astfel la un plan model Gantt care imi permitea sa iau deciziile cele mai chibzuite pe baza unor informatii precise. Poate acum cind ati aflat cum am conceput acest plan, vi se va parea ca a fost o munca sisifica. Da, a fost o munca grea, dar a fost o munca utila. Fiindca mi-am dat seama ca acesta este un plan pe baza caruia se va desfasura intreaga mea viata viitoare. Marele avantaj al planului Gantt este ca documentul se poate modifica, se poate ajusta, se poate imbogati ori de cite ori autorul gaseste de cuviinta. S-ar putea sa aduc multe modificari la acest plan pina la sfirsitul vietii, mai ales atunci cind ma vor lasa puterile fizice, dar deocamdata sunt hotarit sa il folosesc in structura actuala, in fiecare zi.
Am hotarit ca acest document sa poarte titlul de „Plan de rezilienta personala”. Rezilienta este un termen la moda. Conform DEX-ului „rezilienta” este capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc. Cum noi traim in momentul de fata o gramada de socuri, am considerat ca termenul se potriveste foarte bine pentru supravietuirea unui individ in multimea aceasta de crize sanitare, energetice, economice, climatice si alimentare.
Fiindca este un program pilot l-am elaborat numai la nivel de luna, urmind ca in anii care vin sa il perfectionez. Sau sa il perfectionam impreuna… Planul meu Gantt, in faza incipienta, poate fi descarcat prin tastarea linkului de mai jos:
Atentie! Din cauza dimensiunilor sale, planul de rezilienta, nu se poate vizualiza pe ecranul telefoanelor mobile.
Tu, cititorule, ai tot dreptul sa il critici. Descarca-l, analizeaza-l lectureaza si textele explicative si daca consideri ca ai solutii punctuale mai bune, trimite-mi o propunere. Orice sugestie este binevenita, orice propunere poate fi aplicata. Mai ales daca vine de la o femeie. Eu sunt barbat, cunosc problemele barbatilor, dar nu prea am habar de problemele cu care se confrunta femeile la virsta noastra. Totul este flexibil. Si convingerea mea este ca daca la un astfel de proiect lucreaza mai multe creiere va fi mai bun decit cel elaborat de un singur individ.
Explicatii punctuale la Planul de rezilienta personala
Activitatile vor fi descrise pe capitole mai scurte sau mai lungi. Daca pur si simplu nu va intereseaza un capitol sau o activitate din subcapitol nu cititi! Lecturati doar continutul ca vi se pare util. Draga cititorule, in urma discutiei cu mai multe persoane am ajuns la concluzia ca pentru a fi convingator cel mai bun modul de adresare intre mine si tine este acela care se efectueaza la persoana a doua singular. In consecinta, iarta-ma ca te voi tutui pe tot parcursul acestui material. Te asigur insa de tot respectul meu.
Sa incepem asadar cu prima activitate zilnica!
1.Trezeste-te incet!
Lasa-ti ochii sa se deschida singuri! Daca ai ajuns sa citesti aceste rinduri, inseamna ca ai o virsta! Daca ai virsta pe care o ai, nimic nu este urgent. Daca nimic nu este urgent, iti recomand ca in fiecare seara, inainte de a te culca, sa iti inchizi celularul, sa decuplezi soneria de la usa si sa nu pui desteptatorul sa sune. Nimic nu este mai deranjant decit sa te scoale dimineata o… goarna mecanica sau electronica. Fii sigur ca daca, la prima ora a diminetii, cineva suna la usa sau la telefon iti va da o veste proasta: fie ca a murit cineva in accident, fie ca a intrat o cunostiinta in coma, fie ca este o inundatie in bloc si tot asa mai departe. O astfel de informatie venita pe nepusa masa iti va strica dispozitia pe intreaga zi. In consecinta, amina primirea informatiilor nedorite. Oricum nu poti face mare lucru. Nu poti invia accidentatul, nu poti scoate din coma bolnavul si nu esti instalator ca sa opresti inundatia aparuta la vecinul de pe scara. Incearca sa eviti orice eveniment care ti-ar putea tulbura somnul, fiindca odihna, la virsta noastra este un element important al vietii.
Nu te grabi sa cobori rapid din pat. Ramii in caldura lui, doua trei minute, atit cit iti permite vezica. In aceste minute, priveste in tavan, priveste peretii, admira persoana care a dormit linga tine. Daca exista. Daca nu exista, gindeste-te la ea. Fii multumit ca te vegheaza de undeva, de acolo de sus. Dar fii fericit cu adevarat ca ai apucat sa te trezesti in aceasta dimineata. Nu toti oamenii din lume au sansa ta. Astazi, de pilda, vreo 150.000 de oameni de pe intregul mapamond nu s-au mai trezit, si-au continuat somnul noptii cu somnul de veci. Multumeste-i lui Dumnezeu ca nu esti printre ei!
2. Un pahar cu apa la inceput de zi
Reveriile acestea cu ochii deschisi se termina in doua- trei minute, fiindca mai mult nu te lasa vezica. Asadar, rezolva problema fiziologica si fiindca corpul tau a eliminat lichidul folosit in procesul metabolic din noaptea trecuta, refa-i urgent echilibrul electrolitic. Bea un pahar cu apa! Apa are rol depurativ pentru toxinele din sânge, facilitează creșterea ratei de regenerare celulară, accelerează metabolismul, purifică colonul… In general, acesta apa trebuie sa fie apa plata, dar poate fi si apa simpla de la robinet. Specialistii sustin ca sucurile carbogazoase baute dimineata iti fac rau. Chiar și cele dietetice, cu înlocuitori care substituie zahărul, cresc riscul cardiovascular, neurologic, de diabet zaharat.
Se stie ca apa simpla accelerează absorbția nutrienților. Exista persoane care au un deficit de magneziu, calciu sau potasiu in corp si care pe timpul noptii sunt trezite de diferite crampe musculare, localizate la muschii picioarelor. Acesti carcei produc dureri insemnate si strica linistea somnului. Foarte multi din cei care sunt treziti astfel in miez de noapte nu mai pot adormi pina dimineata. Daca stii ca ai o asemenea deficienta este bine sa insotesti paharul de apa cu un supliment de vitamine pe baza de magneziu, potasiu si vitamina B6. Cheltuiala nu este prea mare, o pastila sau un plic costa in jur de 50 de bani, o suma pe care si-o poate permite oricine.
Un pahar de apa are 250 de ml. Un om trebuie sa bea cel putin doi litri de lichide intr-o zi. Tu, daca vrei sa traiesti 100 de ani, va trebui sa bei cantitatea aceasta. Hidratarea la virsta noastra este extrem de importanta. Nu stiu cit de dificila este aceasta sarcina pentru femei, dar noi barbatii daca bem deseara o bere, rezolvam si problema electrolitica si problema carceilor. Centrul setei din creierul nostru masculin va aproba aceasta derogare si va ordona rinichilor sa-si faca treaba…
3. Deschide fereastra!
Viata fiecaruia dintre noi, incepe cu prima respiratie si se termina cu ultima. In tot acest timp, de la nastere pina la moarte, respiram de vreo 600.000.000 de ori. Eu, de pilda, la cei 70 de ani ai mei, socotind ca am respirat de 14 ori in fiecare minut, am totalizat pina acum 515.088.000 de respiratii. Tu cite ai la activ? Cite ti-au mai ramas de facut pina la nivelul celor 600 de milioane de respiratii la care ajunge un om de 90 de ani? Si cea mai importanta intrebare este: ce poti face in viitor pentru ca ultima ta respiratie sa poarte numarul 700.000.001? Raspunsul este foarte simplu! Sa respiri cel mai curat aer pe care ti-l poti permite !
Cel mai curat aer din lume se gaseste undeva, pe o peninsula din Tasmania, unde nu sunt fabrici, nu sunt uzine, nu circula masini, iar vintul bate numai dinspre sud din Antarctida, continentul inghetat. Clasamentul intocmit de Agentia Europeana a Mediului atesta faptul ca localitatile din nordul Suediei si Finlandei au aerul cel mai curat din Europa. Din exemplele prezentate se vede ca puritatea aerului este influentata de relief, clima, vegetatie, temperatura, adica de totalitatea factorilor mediului inconjurator.
La noi in Romania, cel mai curat aer se gaseste in Muntii Carpati in statiuni cum sunt Soveja, Baile Herculane sau Poiana Marului din Caras. Din pacate, tu nu traiesti in statiuni montane, iar, la virsta ta, nu ai nici chef si nici posibilitati sa te muti. In acest moment, tu respiri in localitatea in care traiesti si, in functie de factorii locali de mediu, ai parte de o calitate a aerului mai buna sau mai slaba. Este interesant insa faptul ca la orele diminetii, oricit ar fi de slaba calitatea aerului din orasul tau este mai buna decit calitatea aerului din … dormitorul tau. Pe timpul somnului, tu si persoana cu care ai dormit in incapere ati consumat o parte importanta de oxigen. Demonstratiile fizice sunt complicate, pornesc de la cantitatea de oxigen inspirat de o persoana si se termina cu dimensiunile camerei si volumul de aer existent, cu sau fara… mobila. Dar iti voi explica mai clar treburile acestea cind vom dezbate aerisirea dormitorului inainte de culcare.
Ideea generala acum este sa lasi deschisa fereastra cel putin jumatate de ora. Invita oxigenul sa-ti intre pe freastra!
4. O inviorare minimala
In momentul de fata ai suficient oxigen. Ai deschis geamul in dormitor, ai deschis si fereastra din bucatarie, poate si din alte incaperi cautind sa faci cit mai putin curent. Daca ai curte esti privilegiat. Acolo pe linga oxigen exista si vegetatie. Iar daca ai noroc de o zi cu soare poti fi fericit! Faci o baie de soare gratis! Aportul de vitamina D adus de Soare iti va intari oasele reducind astfel riscul de fracturare a oaselor tale imbatrinite.
Cu soare sau fara soare, esentialul este ca in acest moment al zilei sa-ti dezmortesti madularele bucata cu bucata. Fa citeva exercitii fizice cu miscari mai rapide sau mai lente in functie de propriile putinte. Inclina-ti capul, roteste-ti gitul, intinde miinile si indoaie picioarele. Incearca sa vezi daca poti sa faci citeva abdomene, citeva genuflexiuni. Daca nu poti sa faci 5 indoiri de genunchi la rind, nu-i nimic! Fa numai 4 si propune-ti ca miine sa faci 5. Si poimiine 6. Este important sa se vada progresul. Dar nu e cazul sa faci mai mult de 10, fiindca numarul de 10 este arhisuficient pentru tonificarea muschilor tai de la membrele inferioare.
Daca simti ca nu esti in stare sa faci flotari, abdomene sau alte exercitii dificile, modereaza-ti avintul. Nu te obosi prea mult, nu te forta prea tare, la virsta ta nu trebuie sa auzi cum iti trosnesc incheieturile. S-ar putea sa te trezesti cu o febra musculara, dar febra musculara trece cel mai usor. Miine durerea va fi mai mica, iar poimiine va disparea. In consecinta, acum cind te doare nu lua aspirina sau ibuprofen, fiindca astazi, mai precis peste jumatate de ora, vei lua medicamentele curente si nu este recomandabil sa faci exces de analgezice.
Fii moderat, dar tine minte: daca vrei sa traiesti 100 de ani ai nevoie de miscare in fiecare zi. Stii povestea aceea pe care o recita Simona Halep la televizor ca trebuie sa faci 5000 de pasi pe zi ? Fii sigur ca ii vom face impreuna pina deseara.
Termina-ti inviorarea cu exercitii de respiratie. Ai facut astfel de exercitii in liceu la orele de educatie fizica. Dar au trecut 50 de ani de atunci. Asa ca ar fi bine sa ni le reamintim. Ridica-te pe virful picioarelor, trage aer in piept, incerca sa tii aerul in plamini 6-7 secunde si apoi, expira prelung revenind incet la pozitia normala. Repeta exercitiul acesta de 5 ori si vei constata ca te vei simti mai bine atit din punct de vedere fizic cit si psihic.
Vei intelege astfel ca trebuie sa transformi inviorarea minimala de astazi intr-o rutina zilnica. Cu timpul, vei observa ca ai obtinut beneficii importante. In primul rind, exercitiile fizice de dimineata, asa de minimale cum sunt, te vor ajuta sa arzi o parte din caloriile care iti prisosesc. In al doilea rind, aerul inspirat de tine va ajunge mai repede la plamini, oxigenul va intra mai rapid in singe, singele va alimenta mai bine inima si creierul.
Sa recapitulam asadar! Daca inviorarea ta de astazi a durat 10 minute se poate considera ca ai facut in jur de 1200 de pasi. Daca inviorarea a durat 15 minute echivalentul in mersul pe jos este de 1800 de pasi. In consecinta, pentru a respecta recomandarile specialistilor, ar mai trebui ca astazi sa efectuam cel putin 3800 de pasi in prima varianta si 3200 de pasi in cea de-a doua. Este mult? Nu este. Sunt convins ca reusim impreuna!
Desigur ca daca aveti ciine si locuiti la bloc tot acest program de inviorare se va inlocui cu plimbarea ciinelui. Si aceasta dureaza 15 minute, timp in care efectuezi 900 de pasi, consumul de calorii pe durata acestei activitati se reduce la jumatate fata de o inviorare minimala, dar ar trebui sa fii multumit si in acest caz fiindca ai oferit o satisfactie deosebita unei vietuitoare dragi.
Felicitari pentru ce ai facut pina acum! In numai jumatate de ora de la desteptare ai rezolvat 3-4 lucruri esentiale. Ti-ai revigorat corpul prin exercitii fizice, ai inmagazinat in plamini o cantitate mai mare de oxigen, ai inceput si hidratarea zilnica si, daca ai avut noroc, ai facut si o baie de soare. Ti-ai asigurat astfel o cantitate mica din vitamina D necesara oricarui organism uman, dar oricint de mic ar fi fost procentul este mai mare decit …nimic. Ce urmeaza? Este clar: Omul are nevoie de aer, apa si… hrana.
5.Pregatirea si servirea micului dejun
Se stie ca micul dejun este cea mai importantă masa a zilei. Teoretic ar trebui sa asigure energia necesara pentru activitatile fizice pentru urmatoarele 5 ore. In concluzie, fiecare senior ar trebui sa manince in functie de ceea isi planifica sa faca. Spre exemplu, daca afara ploua si TU vei sta in casa citind o carte sau urmarind programul de televizor iti recomand sa servesti o masa ceva mai frugala. Daca in schimb este soare, timp frumos si poti lucra in gradina ori poti derula diferite alte activitati fizice consumatoare de calorii trebuie sa iti asiguri un mic dejun ceva mai bogat in glucide. Glucidele se vor transforma in glucoza si astfel iti vei asigura necesarul de energie a organismului.
Indiferent de vreme si de activitate, ideea generala este ca un senior ar trebui sa serveasca o masa bazata pe surse cit mai naturale, dar care sa contina si vitamine, minerale, fibre, proteine și carbohidrati. In stabilirea fiecarei mese, persoana respectiva trebuie sa ia in calcul greutatea sa corporala si comorbilitatile pe care le are. Avind in vedere ca aceste 2 conditionari au aparut relativ recent si ele au devenit acum permanente, un barbat sau o femeie de virsta noastra va avea diferite greutati pentru renuntarea la vechile obisnuinte culinare si adoptarea unui nou regim alimentar.
Mie, de pilda, mi-a fost greu sa renunt la baconul prajit sau la mezelurile afumate cu care fusesem obisnuit in fiecare dimineata si acum, incerc sa ma limitez la un ou fiert, doua felii de piine prajita cu unt sau brinza topita si o cana de ceai verde sau de lapte. Am mai diversificat din cind in cind cu diferite alimente dar am urmarit cu strictete ca valoarea calorica a micului dejun sa fie mai mica de 500 de kcal. Adevarul este ca dupa ce au trecut doua ore de la micul meu dejun sunt flamind. Pentru a scapa de aceasta senzatie, am inceput sa maninc din doua in doua ore cite un mar verde sau un castravete mare sau pur si simplu sa beau un pahar de apa cu lamiie. In perioadele de primavara, vara si toamna, imi mai suplimentez aceste gustari cu capsuni, cirese, caise si prune pe care le maninc in cantitatile pe care mi le permite pretul. Nu maninc asadar capsuni la 20 lei kilogramul si nici nectarine la 18, dar daca le gasesc la jumatate din aceste preturi le cumpar cu placere. O alternativa buna pentru gustarea dintre mese este rontairea unui morcov crud. Marilyn Monroe avea o silueta perfecta fiindca minca toata ziua morcovi cruzi. De altfel, la un moment dat, ajunsese sa creada despre sine ca era…iepure. Gustarea aceasta permanenta pentru actrita americana a fost valabila fiindca avea…dinti. Din pacate, multi dintre noi, nu prea mai avem la virsta noastra.
Nici eu nu pot „rontai” morcovi cruzi fiindca am o proteza in dotare, dar consum cu placere fructele sau legumele, cumparate de mine in sezonul lor, cu conditia sa fie romanesti sau in cel mai rau caz… balcanice. Nu detaliez ideea fiindca nu vreau sa fiu considerat anti-globalist si apoi „de gustibus non disputandum est” a sustinut un grec care stia limba latina.
Rezultatul concret al acestor gustari dintre mese ma satisface din doua puncte de vedere: 1, fiindca imi asigura o hidratare foarte buna a organismului si 2, fiindca imi elimina senzatia persistenta de foame.
Pentru pregatirea si servirea micului dejun am alocat un timp de 30 de minute, ceea ce inseamna un dejun servit linistit, cu savurarea fara graba a fiecarui dumicat. In luna aprilie 2022 am facut niste socoteli preliminare si am ajuns la concluzia ca pentru a asigura costul micului dejun si a gustarilor intermediare pina la prinz am avut nevoie de un buget mediu de 10 lei pe zi. Sunt curios care va fi suma cheltuita de mine pentru un mic dejun in luna aprile 2023.
6.Administrarea medicamentelor
Dupa ce ai servit acest mic dejun linistit, fără distrageri de atenție, ar trebui sa iei medicamentele! O persoana aflata la virsta noastra are de obicei o multime de boli mai usoare sau mai grave. Si, bineinteles, ca are si o gramada de medicamente care trebuie luate curent. Majoritatea prescriptiilor medicale sustin ca aceste medicamente sa fie luate odata sau dupa masa de dimineata. Tu ai toate medicamentele curente rinduite frumos intr-un organizator saptaminal cu partile zilei mentionate pe caseta asa ca aceasta activitate dureaza in jur de doua minute.
Bineinteles, ca medicamentele se iau cu apa! Daca dimineata ai baut 250 de mililitri de apa, la micul dejun 200-250 de mililitri de ceai sau lapte si acum mai bei 250 de mililitri de apa plata, ai totalizat pina acum, la ora aceasta, in jur de 750 de mililitri de lichide.
Si fiindca suntem la capitolul de sanatate, vei face in minutele urmatoare toate masuratorile medicale pe care le poti face singur acasa: tensiune, greutate, oxigen, glicemie. Desigur ca trebuie sa ai aparatele si probabil le ai. Daca nu le ai, cumpara-le si foloseste-le in fiecare zi! Orice investitie financiara in sanatatea ta merita…toti banii.
7.Masurarea tensiunii
Iti pun niste intrebari simple la care te rog sa-ti raspunzi: „ Stii cum functioneaza inima ta? Stii ce este o aorta? Cit ai tensiunea arteriala? E mare sau mica? Cit ai colesterolul ? Ce este o placa de aterom?”
Fii sincer cu tine! Recunoaste ca nu stii sa raspunzi la toate intrebarile. Nu meriti nota de trecere la examenul acesta, fiindca nu stii mai nimic despre organul care te tine in viata. Dar nu te condamn. Nu am dreptul sa te judec, fiindca nici eu nu stiam mare lucru acum citiva ani. Daca ma intreba cineva acum 5 ani cum stau cu inima, ii raspundeam ca functioneaza ca o pompa obisnuita cum este pompa de benzina de la masina sau pompa de apa de la centrala de gaz. Despre aorta credeam ca este o teava, un fel de conducta prin care circula singele, tensiunea e o presiune cum este cea atmosferica, dar are doua valori, una mai mare, alta mai mica, colesterolul e si el de doua feluri, bun si rau, dar nu stiam de ce colesterolul bun este bun si colesterolul rau este rau. De placa de aterom nici nu auzisem pina atunci.
La vremea aceea eram foarte multumit de mine. Stiam ce dimensiune are Calea Lactee, care sunt capitalele lumii, cum a fost cu Brexitul, cine era Trump, citi ani avea Merkel, cu ce se ocupa Basescu si Udrea, unde era Dragnea si cit avea de ispasit, stiam si despre Bercea Mondialul, Bianca Dragusanu si Ana Maria Prodan, sex-simbolul fotbalului romanesc. Eram la curent cu toate noutatile si puteam sa raspund la orice intrebare pusa de cineva intr-o societate eterogena.
Acum, cind rememorez momentele traite in mediile sociale pe care le frecventam, sunt foarte sigur ca niciodata, absolut niciodata, nimeni nu m-a intrebat ce este o placa de aterom. Nu a existat niciun curios pe tema aceasta. Adevarul este ca oamenii simpli banuiesc ca este o chestie medicala, dar medicina e complicata, trebuie facultate sa o intelegi, facultatea e lunga, rezidentiatul asisderea, toti muritorii de rind isi dau seama cit de dificila este disciplina aceasta. Pentru cetateanul zilelor noastre este mult mai simplu si mult mai „cool” sa stie citi copii are Guta si cite operatii estetice a facut Bianca. De fapt, asa gindeam si eu la vremea aceea…
Dar lucrurile s-au schimbat intre timp. In urma cu 3 ani mi-a murit sotia. In patru zile. Am dus-o la spital marti dupa amiaza cu pneumonie, joi se simtea bine, dar vineri dimineata s-a stins. Decesul ei m-a trasnit in moalele capului. Si pe mine si pe fetele mele. Nu intelegeam cum s-a putut intimpla asa ceva. Nu primisesem niciun preaviz, nu se semnalase nici o alerta de pericol. Cu o saptamina in urma, scumpa mea sotie si iubita lor mama pregatise o masa imbelsugata de Pasti si tot timpul cit a muncit fusese vioaie, sprintena si surizatoare, Toti eram bucurosi de intilnire, dar cea mai fericita era ea fiindca reusise sa adune intreaga familie in jurul ei. A fost insa pentru ultima data. Fiindca in vinerea urmatoare…
Dupa autopsie, cind mi s-a inminat certificatul constatator al mortii, medicul legist mi-a spus ca decesul a survenit datorita faptului ca inima nu a avut un debit corespunzator de singe, ca arterele aveau in interiorul lor placi consistente de aterom, ca din cauza pneumoniei plaminii furnizasera un singe insuficient oxigenat si asa mai departe. Concluzia a fost ca niciuna din cauzele aceste nu era considerata fatala, dar toate, la un loc, actionind simultan si in timp scurt, au determinat acest deznodamint. Eu ascultam medicul si nu pricepeam nimic din ce spunea. Nu intelegeam procesul. Sunt o persoana cu studii tehnice, cu cunostiinte solide din toate domeniile energetice, incepind cu fizica electromagnetica si structura micului atom si terminind cu functionarea aparatelor electrice si a motoarelor cu ardere interna. Cu toate acestea, in timp ce medicul vorbea, eu constatam ca habar nu aveam de modul in care functioneaza motorul din corpul uman.
Nu am scris aceste rinduri ca sa te invat pe tine, cititorule, cum iti functioneaza inima. Poti afla de pe internet intregul proces, poti afla singur raspunsurile pe care nu le stiai la intrebarile pe care le-am pus la inceput.
Am scris aceste rinduri pentru a te convinge ca trebuie sa acorzi mai multa atentie inimii tale. Si sa o pretuiesti cum se cuvine. Mult mai mult decit ai pretuit-o pina acum. Nu uita: viata ta depinde de ea!
De cind mi-a murit sotia, eu am inceput sa-mi masor tensiunea. Intii am facut-o lunar, apoi saptaminal, acum o fac zilnic. Mi-am facut si vreo 2 EKG intre timp. Dupa ce le-au studiat, medicii mi-au spus ca nu am probleme deosebite cu aritmiile, fluxul de singe ori cu pericolul aparitiei unei pericardii. Dar, la aceasta ora, eu am tensiunea in mod curent 150-160 cea mare si 80-85 cea mica. In baza acestor rezultate, sunt considerat un individ cu hipertensiune arteriala in stadiul Unu si aceasta evaluare m-a pus pe ginduri. Este adevarat ca am aproape 70 de ani si ca tensiunea creste cu virsta, dar oare n-ar trebui sa incep un tratament profesionist ca sa-mi scada aceste valori? Va trebui sa merg curind la un cardiolog. Poate ca si tu ar trebui sa faci aceasta vizita? Masoara-ti tensiunea sa vezi cum stai! Si daca stai la fel de prost ca mine ia masuri. Analizeaza, de pilda, ce masuri preventive am luat eu in ultima vreme si decide daca le poti adopta si tu. Iata-le, prezentate succint:
am redus consumul de sare, deoarece in cazul nostru al seniorilor, organismul elimina cu dificultate sodiul;
nu mai consum covrigei, cipsuri, sticksuri, alune, pufuleti si floricele de porumb, desi, in trecut, eram un fan inrait al acestor produse;
citesc din ce in ce mai des etichetele nutritionale de pe produsele cumparate si am inceput sa ma feresc de cele cu multe grasimi si proteine;
consum mai multe produse lactate pentru a-mi creste nivelul de calciu din organism;
maninc mai multe fructe si legume, dar aleg indeosebi merele, bananele, capsunii, zmeura, vinetele, legumele cu frunze verzi, spanacul, urzicile, usturoiul, pepenii verzi fiindca toate aceste fructe si legume au un continut ridicat de potasiu, magneziu si calciu;
as vrea sa maninc curent si peste, dar o fac mai rar, fiindca este tot mai greu sa gasesti un crap proaspat, in vreme ce pastravul, stiuca si somonul sunt destul de scumpe;
Iarta-ma daca te-am plictisit cu problemele mele, dar am incercat din tot sufletul sa intelegi cit de importanta este inima ta. Sfatul meu este sa-ti masori tensiunea inainte de micul dejun si sa o treci in patratica rezervata zilei din planul de rezilienta. Vei constata pe cont propriu daca ai nevoie sau nu de o consultatie urgenta la medicul cardiolog. Tine minte, obiectivul tau final este ca inima ta sa bata pina la 100 de ani. Stii de cite ori a batut inima ta pina acum? Sigur ca nu stii. De exemplu, daca ai in prezent 65 de ani, inima ta a batut pina acum de 2.300.000.000 de ori. Actioneaza in asa fel incit, pina la sfirsitul vietii inima ta sa mai bata de un miliard de ori.
8. Masurarea greutatii
Am ajuns la un subiect sensibil! Fiecare barbat responsabil, dar mai ales fiecare femeie in virsta isi va pune destul de des o intrebare : „Care este greutatea ideala pentru inaltimea, sexul si virsta mea?”
Sunt mai multe raspunsuri posibile la acesta intrebare, fiindca exista mai multe formule de calcul a greutatii ideale, unele mai complexe, altele mai simple. Cea mai simpla formula este urmatoarea:
Greutatea ideala (kg) = înaltimea (cm) – 100
Eu, de pilda, am inaltimea de 174 de centimetri si greutatea de 92 de kilograme. Daca folosesc formula de mai sus ajung la concluzia ca am 18 kilograme in plus. Pe mine insa ma nemultumeste aceasta formula, fiindca nu tine seama nici de sex si nici de virsta. In consecinta, am cautat o formula de calcul in care atit sexul, cit si virsta sa fie luate in considerare. Astfel am gasit formulă Lorenz care are o formula matematica pentru barbati si alta pentru femei. Acestea sunt:
Pentru a afla acum care este greutatea mea ideala, am rezolvat intii cele 2 paranteze (la prima rezultatul este 6, la a doua 12,5) si am facut socoteala finala: Greutatea ideala este 174-100-6+12,5= 80,5 kg. Este un rezultat mai acceptabil, trebuie sa slabesc numai 11,5 kilograme, fata de 18 cum a fost in primul caz cind am folosit formula simpla.
Pentru femei situatia este asemanatoare. Sa presupunem ca o femeie are 165 de centimetri si 70 de ani. Calculind greutatea ideala dupa prima formula rezultatul este 65 de kilograme. Calculind insa greutatea ideala cu formula Lorenz, vom observa ca greutatea ideala a acestei persoane este de numai 57,5 kilograme.
Calculeaza-ti si tu greutatea ideala in functie de inaltimea, sexul si virsta pe care o ai! Daca rezultatul obtinut este mai mic decit greutatea ta actuala, fii fericit sau fericita, fiindca nu trebuie sa faci niciun efort pentru slabire. Daca, in schimb, rezultatul obtinut este mai mare ia masuri sa ajungi la greutatea ideala!
Nu stiu ce vei face tu, dar fiindca eu trebuie sa slabesc 11,5 kg, am luat urmatoarele masuri:
– am stabilit un termen final al indeplinirii acestui obiectiv: 24 de luni. M-am gindit ca nu trebuie sa ma infometez acum si sa slabesc 12 kilograme intr-o singura luna; din ce am studiat pina acum, am inteles ca persoanele care tin cure de slabire, se ingrasa rapid dupa ce le sfirsesc;
– ma cintaresc in fiecare zi si notez in planul de rezilienta rezultatul, astfel incit la sfirsitul lunii sa vad evolutia sau involutia greutatii mele personale;
– daca nu voi reusi sa imi indeplinesc obiectivul lunar (2 kg) ma voi adresa unui nutritionist pentru crearea unui meniu personalizat in functie de obiectivul propus dar si de comorbiditatile mele;
Pentru inceput, pina ajungem la dezbaterea unor meniuri personalizate iti dau un sfat:
Fii cinstit cu tine insuti si noteaza corect in tabelul din planul de rezilienta care este greutatea ta de astazi!
9. Masurarea oxigenului din singe
Inainte de aparitia Covid-ului, in Romania existau foarte putine persoane interesate de nivelul oxigenului din singele lor. Va marturisesc ca nici eu, personal, nu stiam mare lucru despre saturatia de oxigen. Dupa ce m-am imbolnavit insa de SARS-CoV-2, am inceput sa ma documentez. Am inteles atunci ca un nivel scazut de oxigen in singe cauzeaza cresteri de tensiune arteriala, dureri in piept, dificultati in respiratie si multe alte probleme. Fiindca am descoperit atitea lucruri alarmante, mi-am achizitionat un pulsoximetru si incepind din acea zi imi masor nivelul de saturatie. Ar trebui ca si tu sa procedezi la fel. Este simplu! Pui oximetru pe deget si astepti 3-4 secunde pina se stabilizeaza valorile. Daca ai 95 sau peste 95 la suta oxigen in singe este bine. Daca nu ai decit 92-93 este recomandabil sa iei citeva masuri:
-petrece mai mult timp in aer liber, in locuri cit mai putin poluate parcuri, paduri, gradini,etc; cind ajungi in aceste medii, incearca sa faci putina miscare; chiar și o cantitate mică de exerciții fizice te va ajuta să iti îmbunătățesti capacitatea de respirație, deoarece rata de respirație crește, iar respiraţiile adânci ajută plămânii să poată absorbi mai mult oxigen;
– bea mai multa apa; dupa cum stie toata lumea, in fiecare molecula de apa exista cite un atom de oxigen care va suplimenta cantitatea de oxigen din organismul uman cu fiecare picatura de apa ingurgitata;
– consumati sucuri naturale; sucurile naturale sunt benefice deoarece sunt pline de vitamine și minerale pe care corpul le utilizează pentru a ajuta la absorbția oxigenului.
– consumă alimente bogate în fier, cum ar fi carnea de pasăre, peștele, carnea rosie, spanacul, urzicile, legumele cu frunze verzi, deoarece astfel se poate îmbunătăți deficitul de fier, ceea ce la rândul său îmbunătățește nivelul de oxigen din sânge;
-consuma si fructe proaspete recoltate in sezonul lor incepind cu capsunii din mai si terminind cu strugurii din octombrie;
Daca dupa o saptamina, saturatia de oxigen in singe nu creste la cel putin 94 % va trebui sa consulti un medic specialist.
10. Masurarea glicemiei
Incep acest capitol cu o recomandare speciala din partea mea. Cumparati-va glucometru si masurati-va glicemia. In Romania sunt foarte multi bolnavi de diabet, care habar nu au ca sunt bolnavi. Eu, am dus diabetul pe picioare vreo 5 ani de zile pina cind am intrat in coma diabetica. Atunci cind l-am descoperit, am facut si analizele pentru hemoglobina glucozilata. Valoarea acestui indicator a fost atit de mare incit am inceput sa ma documentez serios in privinta diabetului. Pe masura ce am avansat in acesta documentare tirzie, mi-am dat seama ca eram bolnav de diabet de multa vreme. De-a lungul anilor, avusesem diferite simptome pe care le tratasem cu indiferenta. Mi se scorojisera coatele, erau un fel de bataturi de culoare maronie, dar mi-am spus ca principala cauza era faptul ca, la serviciu, lucram la un birou pe care imi sprijineam in permanenta miinile. Imi aparusera intre degetele de la miini niste plagi albiciose, de piele depigmentata, precum sunt cele care se fac dupa ce miinile au un contact indelung cu apa. Aveam diferite amorteli si furnicaturi in extremitatile membrelor pe care le pusesem in seama vietii sedentare. Imi crescusera diopriile in timp dar eu dadeam vina pe virsta. Si tot asa mai departe. In fond, adevarul nestiut era ca aveam un nivel prea mare de glucoza in singe.
La Sarbatorile Pascale din 2009, la care am mincat 6 felii de tort de cea mai buna calitate, in 3 case diferite, mi s-a declansat boala. In ziua aceea, am baut 8 litri de lichide si nu imi puteam potoli setea. Urina era incolora si mictiunile erau continuie. Stateam mai mult la WC decit la conversatiile cu invitatii. Si incepuse sa-mi fie afectata si vederea. Nu prea distingeam chipurile oamenilor, daca erau la mai mult de 10 metri de mine.
A doua zi m-am dus la medic si am aflat ca aveam glicemia 488. M-am internat si mi-am facut toate analizele. Atunci am aflat adevarata mea stare de sanatate. Eram putred pe dinauntru: aveam colesterolul marit, trasaminaze nenumarate, corpi cetonici in urina si multe altele pe care nici nu le mai tin minte. In urmatoarele luni, am intrat intr-un program spartan cu Siofor, Januvia si Lantos, dieta fara carbohidrati si piine cintarita cu balanta de bijutier.
Au trecut 13 ani de atunci si eu mai sunt inca in viata. Nu mai rivnesc la prajituri, la inghetata de cacao, la franzela calda pe care o mincam in zece minute. Cafeaua o beau cu zaharina, consum mai multe legume si fructe si precum ziceam mai sus aastazi citesc si ce scrie pe etichetele alimentelor procesate.
Vreau insa sa va dezvalui un paradox. Pentru mine acea coma diabetica a fost o sansa pentru faptul ca atunci am realizat cit de slabit era organismul meu. Din toate punctele de vedere. Daca nu mincam cele 6 felii de tort, poate ca nu descopeream ca sunt diabetic si nu descopeream nici ca am atitia indicatori sanitari depasiti. De atunci am inceput sa ma tratez de toate bolile si incet incet mi-am mai revenit. Astazi toti indicatorii mei sanitari sunt mai buni decit acum 15 ani de zile, cind aveam doar 55 de ani.
Eu nu te oblig sa-ti masori glicemia. Poti sa faci ce crezi cu viata ta! Iti doresc insa sa nu traiesti emotiile pe care le-am trait eu si nici restictiile pe care am fost nevoit sa le accept.
………………………………………………………………………………………………………….
Acum, dupa ce ti-ai masurat tensiunea, greutatea, oxigenul si glicemia vei constata ca trebuie sa iei anumite masuri in functie de indicatorii gasiti. Probabil ca va trebui sa mergi la anumiti doctori, posibil sa ti se recomande anumite medicamente, s-ar putea sa fie necesare si diverse tratamente… Procedeaza asa cum spun medicii, dar nu uita un lucru pe care o sa ti-l recit in permanenta in paginile urmatoare: cel mai bun asistent medical din lume esti chiar TU si cel mai bun farmacist din lume este NATURA.
11. Ordinea in casa, igiena zilnica si echiparea
Pentru a avea o viață ordonată trebuie să trăiești într-un mediu ordonat, așa că a unsprezecea activitate pe care trebuie sa o faci zilnic este sa pui in ordine spațiul în care locuiești. Nu pot fi profesor la disciplina aceasta. Tu esti mai pregatit decit mine. Eu, traind singur intr-o locuinta cu mai multe camere, nu fac prea multa curatenie, nu aspir, nu sterg praful, nu aerisesc pe balcon asternuturile de pat. Ma limitez la a matura, a duce gunoiul si a face patul. Din cind in cind, nu intotdeauna. Tu faci ce consideri ca este necesar si iti promit ca nu voi comenta de loc.
Vreau insa sa mentionez un lucru important. In ultimi ani, de cind mi-a decedat sotia, am hotarit sa adopt un stil de viata minimalist. In consecinta, am facut cadou toate bibelourile din casa, am aruncat la gunoi zeci de camasi, tricouri si sacouri cu care nu m-am imbracat niciodata in ultimii 5 ani, am indepartat o gramada de carpete de pe jos care ma impiedicau la maturat, am dat jos perdelele din tesaturi si rulourile de plastic. Inainte de a spala cu masina, mai sortez din lucrurile vechi si decolorate si astfel umplu sacul de gunoi. La bucatarie toata vesela si tacimurile achizitionate de sotia mea de-a lungul vietii stau inchise intr-un dulap. In bucatarie, pe uscatorul de la chiuveta se gaseste o farfurie adinca, una intinsa, o lingura, o furculita, un cutit si o lingurita. Mai am in uz vreo doua oale, o cratita si o tigaie. M-am obisnuit asa. La mine dereticatul prin casa si curatenia la bucatarie dureaza foarte putin.
Nici dus nu fac in fiecare zi. Nu prea ma murdaresc pe timp de iarna. Restul igienei zilnice il fac la chiuveta si dureaza 5 minute. Atit cit dura si seria la spalator, cind am fost soldat in armata. Cind ma barbieresc stau 8 minute la baie,dar nu ma rad in fiecare zi.
Fiica mea care actualmente este in Germania, cind era adolescenta facea doua dusuri pe zi. Cealalta fiica, actualmente in Romania, cind era mica se imbaia zilnic in cada. Le poreclisem atunci, Lebada1 si Lebada 2 si socoteam la sfirsit de luna citi metri cubi de apa si de gaz au consumat. Pe vremea aceea insa si apa si gazul erau ieftine. Suportam usor obisnuintele lor igienice, dar astazi , daca as fi in aceeasi situatie ca si atunci, mi-ar fi imposibil. Cind vad care este actualul pret al gazelor, ma gindesc ca ar trebui sa-mi impun niste restrictii, sa inchid 3 calorifere din cele 7 existente, sa scad temperatura debitata de centrala termica de la 50 grade Celsius la 40. Ma supara foarte mult ideea de restrictie, de limitare la anumite valori, fiindca orice masura de acest gen imi va afecta calitatea vietii, a nivelului de trai. Este pacat ca un pensionar, dupa atitia ani de munca, sa aibe o calitate a vietii scazuta, fiindca niste conducatori mondiali, europeni si nationali, nu sunt in stare sa asigure o viata linistita pentru parintii si bunicii lor. Dar sa lasam politica si sa ne intoarcem la ceea ce trebuie sa fac eu impreuna cu tine. Obiectivul nistru este sa supravietuim pina la 90-100 de ani, cel putin. Ne vom razbuna astfel pe conducatorii nostri obligindu-i sa ne plateasca pensia o perioada cit mai lunga.
12. Arunca gunoiul de ieri la tomberon
Exista o superstitie transmisa din generatie in generatie de batrini. Aceasta spune că nu trebuie să duci gunoiul noaptea, fiindca îți arunci norocul la tomberon si in viitor nu vei mai avea noroc la bani. Am purtat o discutie pe tema aceasta cu niste gunoieri. Nu stiau prea mare lucru despre superstitiile populare, dar am constatat ca sunt mari specialisti in aprecierea calitatii vietii. In trei-patru secunde cit dureaza ridicarea gunoiului de la un bloc, ei isi pot da seama de nivelul de trai al locatarilor. Daca tomberonul maro este greu, in blocul respectiv traiesc multi pensionari care maninca varza, cartofi, supe de oase si astfel gunoiul lor e plin de coji de cartofi, cotoare de varza si mere, resturi de radacinoase si oase, multe oase mari si grele. Daca tomberonul galben este plin doar pe jumatate este clar nivelul de trai al cartierului respectiv este redus. In schimb exista zone, in care situatia este exact invers. Tomberoanele galbene sunt pline de hirtii si ambalaje, cutii de pizza, caserole, doze de suc si bere, iar tomberoanele cafenii sunt aproape goale. Gunoierii pot aprecia imediat ca nivelul de trai al cetatenilor din acea zona este mai ridicat, in blocurile respective locuiesc oameni care nu prea gatesc, cumpara multe produse semi-preparate, comanda mincare la catering sau pur si simplu servesc masa in oras.
Sa lasam insa filozofia de tomberon si sa ne intoarcem la problemele noastre.
13. Intra in contact cu lumea
De la desteptare si pina in acest moment ai indeplinit doisprezece activitati individuale. In cazul in care exista un partener de viata care traieste in aceeasi locuinta cu tine, activitatile acestea individuale sunt mai simplu si mai usor de indeplinit. Spre exemplu, unul poate deretica prin casa in timp ce celalalt pregateste micul dejun. Timpul se reduce si eficienta cuplului creste.
au trecut 12 zile de cind nu ne-am vazut. Sunt indurerat si confuz. Nu cred ca sunt in stare sa iau controlul asupra vietii mele. De fapt, nu stiu daca are vreun sens sa ma chinuiesc prea tare. Acum nu mai am nicio directie, nu mai am niciun plan, nu mai am niciun proiect de viitor.
Ce viitor pot sa am? Toate proiectele mele erau concepute impreuna cu tine. Am visat la atitea lucruri frumoase. Visam sa dansam la nunta nepoatelor, visam sa ne facem o sera de flori in care sa cultivam lamai si muscate… Erau dorinte simple, pamintesti, realizabile. Dar iata ca nu am fost in stare sa le infaptuim nici pe acestea. Acum, cind tu ai disparut s-au naruit toate visele, au murit toate proiectele. Am ramas fara dansul de la nunta nepoatelor, am ramas fara sera de flori, am ramas fara calatoriile noastre imaginare pina la capatul lumii.
Iti amintesti cind ne plimbam prin parcuri si vedeam cite un cuplu de batrini tinindu-se de mina? Imi spuneai atunci: “Asa vom arata noi peste 20 de ani!”. Eu incuviintam tacut si ma gindeam ca ne asteapta cea mai frumoasa parte a vietii. O viata fara prea multa munca, fara resposabilitati prea mari, fara prea multe griji. Si cind colo totul s-a sfirsit. In douazeci se minute…
La inmormintare, toti prietenii nostri ma sfatuiau sa fiu tare. Le-am multumit pentru sfat. Dar prietenii au plecat pe la casele lor si eu am ramas singur. Cum pot sa fiu tare cind eu ma sting in fiecare zi ca o luminare ? Desi am 66 de ani, se pare ca sunt un copil. Au dreptate fetele noastre cind imi spun sa ma maturizez. Cum sa ma maturizez cind eu pling in fiecare noapte? Te vad ca prin ceata in fiecare colt al locuintei noastre. Ma astept in fiecare clipa sa ma inviti la masa. Sau sa ma chemi la un film „tare” la televizor. Dar chemarea ta nu mai vine, glasul tau nu se mai aude…
Petrec mult timp din prezent, scufundindu-ma in trecut. Revad mereu caseta vietii noastre si ma intreb necontenit cum s-a putut intimpla ce s-a intimplat. Cineva mi-a spus ca nu pot trai cu dorul trecutului, ca viata merge inainte chiar daca cararile ei sunt dureroase. Gabriela, sotia unui prieten, mi-a spus clar: “Dane, Gela te urmareste de acolo, de sus din ceruri, de unde este acum. Si daca te vede ca te prabusesti tu, ca persoana, aici pe pamint, va fi foarte suparata. Isi va spune ca toata investitia ei in tine, toata ingrijirea pe care ti-a acordat-o de-a lungul vietii, s-au pierdut ca un fum la prima adiere de vint.”
Am inteles cuvintele ei, ideea era frumoasa, cuvintele poetice. Dar adierea de vint de care vorbea ea, a fost pentru mine un adevarat uragan…
Va trebui sa invat sa traiesc singur. Astazi mi-am cumparat o conserva de sarmale, am incalzit-o la bain-marin si mi-am pus-o in farfurie. Am gustat de doua ori din ea si am aruncat-o la cos. Sarmalele nu erau destul de legate, sosul nu prea avea gust si nici culoarea nu era cea normala. M-am obisnuit cu sarmalele facute de tine si ma tem ca de astazi inainte nu voi mai minca sarmale facute de altii. Ce voi face daca mi se intimpla la fel cu ciorba de perisoare, supa de pui sau cu fripturile inabusite? Nu voi mai minca de loc. Nicio problema! In ultimele zece zile am slabit 8 kilograme. N-am mincat aproape nimic. Daca pina acum doua saptamini aveam glicemia 180-200, acum am 105-125. Fara medicamente, fara insulina. Mi-a disparut complet zaharul din singe. Dar si energia mea a scazut. Obosesc foarte repede, nu am chef de nimic. Ce mai conteaza insa? Cred ca in curind ne vom revedea, dar, pentru mine, acest fapt va fi o bucurie…
Gela draga, chiar si pisica noastra, Foxi, iti simte lipsa. De zece zile doarme pe valiza cu care calatoresti in Germania si cind coboara de acolo incepe sa te caute prin casa. Nu te gaseste la bucatarie, nu esti nici in dormitor, nici la baie, nu esti niciunde. Vine apoi la mine si ma cearta mieunind suparata. Ma ia pe mine la rost ca tu ai plecat. Ma crede vinovat de disparitia ta. Poate ca are dreptate, poate ca sunt vinovat… Imi fac diverse probleme de constiinta ca nu am putut preveni plecarea ta… Dar nu am banuit niciodata ca inima ta se va opri fara niciun anunt prealabil, fara niciun preaviz convingator. Nici medicul de familie nu banuia ca inima ta poate inceta sa bata atit de curind… Trimiterile lui spre medicii specialisti din Timisoara erau pentru gastrita, piatra la rinichi, colon iritabil. Nici vorba de cardioapatie ischemica nedureroasa. Nici un indiciu pentru un infarct miocardic acut. Stiu ca exista oameni care traiesc ani buni cu 3 -4 pre-infarcturi, dar tu te-ai stins de la primul.
Eu nu mai sunt cel de acum o luna, de acum un an. Sanatatea mea trupeasca si sufleteasca s-au modificat substantial. Dupa cum vezi nu mai am nici diabet si nici colesterol marit. Dar am sufletul frint in mii de bucatele. Si zau ca nu stiu ce doctor m-ar putea trata de starea aceasta. Mihaela, asistenta medicala de la etajul 3, mama lui Eric, mi-a recomandat sa ma duc la psiholog sau psihiatru. Mi-a zis ca nu e nicio rusine sa ajung la psihiatru. M-am gindit la varianta aceasta, dar nu cred ca este eficienta. Orice ar face, tot nu m-ar vindeca. Si cred ca ar trebui sa-mi descarc sufletul altfel.
Acum am hotarit sa-ti scriu din cind in cind cite o scrisoare si sa ti- o trimit in eter. Nu iti stiu adresa, dar sunt sigur ca o vei primi. Si vei afla de la mine ce fac Laura si Roxana, fiicele noastre, ce fac Amalia si Hanna, nepoatele noastre…Poate ca vom dansa impreuna la nunta lor asa cum voiai. Vom fi nevazuti, dar vom fi acolo, pe ringul de dans. Acum pling, dar imi face bine ca pling.
Cu iubire vesnica, Dan- Constantin, sotul tau de-a pururea ………………………………………………………………………………………….. Timisoara, 8 iunie 2019
Draga Gela,
imi amintesc si acum. Era 10 mai 2019, ora 17. Eu jucam sah pe net. In ultimul an, in fiecare zi, am jucat sah pe net. Partide blitz la 10 minute de fiecare jucator. Asadar, era 10 mai ora 17, cinci si ceva, iar tu ai venit la biroul meu si m-ai intrebat daca vreau un fresh de portocale cu lamiie. Voiam. Te-ai dus la bucatarie si am auzit blenderul mergind. Aveai o reteta favorita: doua lamii, doua portocale si apa minerala pina la umplere. Peste cinci minute mi-ai adus un pahar inspumat. L-am baut pe indelete, mutind online piesele de sah. Ai venit apoi din nou si mi-ai spus: “ Am gasit 10 simburi in blender. Ii decojesti tu sau ii decojesc eu? “ Am raspuns agasat: “ Lasa-ma acum in pace cu simburii tai! Scuza-ma ca sunt nervos, dar ma bate un chinez de 16 ani.“ Banuiam virsta chinezului dupa indicativ: Liu 2003. “ Chinezii sunt tineri precoci!” ai spus si ai plecat la bucatarie. Am pierdut partida. Mi s-a epuizat timpul si mi-a cazut steagul. Mai frate, eu joc sah de 50 de ani, iar acum vine un pusti din China si ma bate de ma asculta cu urechea. Gindeste mai repede ca mine, e clar! Am imbatrinit, ce mai! Nu imi mai functioneaza neuronii atit de bine, nu se mai conecteaza sinapsele atit de usor. M-am dus la bucatarie sa ma calmez. Tu decojeai simburii de portocale si lamai. Simburii de citrici trebuie decojiti inainte de a fi plantati. Si aceasta operatiune nu era tocmai usoara. Sunt alunecosi, ii pierzi printre degete, iti cad pe jos, trebuie sa te apleci dupa ei, ii cauti si ii culegi daca ii mai gasesti. Dar tu ai reusit intotdeauna sa-i decojesti mai bine ca mine. Si mai rapid. Acum recunosc cu toata sinceritatea. Atunci nu recunosteam. Mi-ai spus:” Uite avem zece! Pune-i in pamint!” Am luat o caserola de plastic, am umplut-o cu pamint de citrici si am ingropat simburii decojiti. Apoi am udat putin pamintul si am pus caserola la umbra. Peste sapte zile urma sa ud pamintul si sa mut caserola la lumina soarelui. Iti amintesti Gela? Visam impreuna sa cultivam pomi citrici. O idée destul de ciudata pentru Romania unde conditiile climatice nu permit ca lamii si portocalii sa fie cultivati sub cerul liber. Dar noi voiam sa ne facem o sera si sa-i cultivam in ghivece. Intii ghivece mai mici, apoi mai mari, apoi si mai mari. Operatiune lunga, proces de citiva ani, dar socoteam ca avem tot timpul din lume sa-i vedem cum cresc, sa ii altoim, sa ii admiram cind infloresc si sa ne bucuram cind fac fructe. Da, credeam noi, ca aveam tot timpul din lume sa vedem cum cresc lamaii pe care i-am sadit pe 10 mai 2019. Dar nu a fost asa cum am crezut. In 14 mai, te-ai internat in spital cu bronhopneumonie si in 17 ai facut un atac de cord. Ai decedat in 20 de minute. Am primit atunci cea mai mare lovitura din viata. A urmat autopsia, pregatirea pentru inhumare, priveghiul, inmormintarea, pomana. Probabil ca tu erai pe atunci intre pamint si cer si nu ai vazut toate lucrurile acestea.Dar eu le-am trait cu intreaga mea fiinta.Toate evenimentele se succedau parca cu viteza luminii. Si toate duceau spre despartirea noastra definitiva. Cind am stat prima noapte la capatiiul tau ti-am vorbit. Iti spuneam atunci ca ai fost singura iubire a vietii mele si ca nu inteleg cu ce am gresit de m-ai parasit. Nu mi-ai raspuns. Poate n-ai auzit, poate n-ai vrut sa raspunzi. Nu voi sti niciodata ce trebuia sa-mi zici. Nelamurirea mea, teama mea de o vinovatie nestiuta a ramas. Si cei 37 de ani de casnicie au ajuns sub o placa de marmura cu 44 de coroane deasupra…. In 25 mai, cind am intrat in dressing am gasit pe o noptiera caserola cu simburii de lamii plantati. Trecusera 15 zile de cind nimeni nu i-a vazut, nimeni nu i-a udat, nimeni nu i-a scos la lumina. Pamintul era atit de uscat, incit aparusera mici crapaturi la suprafata lui. Era clar ca nimic nu putea rasari in acele conditii. Si cind ma pregateam sa arunc pamintul, am observant ascuns intr-un colt, un firicel alburiu cit un capat de ata. Era atit de mic incit abia se distingea din scoarta de pamint rosiatic. Am inteles insa imediat ca in acel firicel alb exista… viata. Noua simburi de lamai si portocali murisera, fara apa, fara soare. Dar unul traia. Cit se zbatuse saracul sa ajunga la lumina, sa ajunga la apa. A spart crusta de pamint sa ajunga la lumina, dar nu a ajuns. Si-a lungit radacina firava in cautarea apei, dar nu a gasit-o. A rezistat insa. Nu a murit ca toti ceilalti. L-am luat cu grija din caserola si l-am mutat intr-un ghiveci. L-am udat apoi, l-am pus la lumina. Firicelul acela alburiu era important pentru mine. In 10 mai fusese un simbure obisnuit de lamai, un lucru aproape nesemnificativ. Acum insa, in 25 mai era un fapt major, un simbol, era viata insasi. In fiecare din diminetile urmatoare ma duceam sa-l vad. Il udam cu apa de ploaie, ii afinam pamintul cu furculita. Si ma rugam cerului sa se prinda. Si cerul mi-a primit rugaciunea. Dupa doua zile firicelul alburiu a inceput sa se inalte, a devenit verzui, din el au dat si doua frunzulite, mici cit unghia de la degetul mic. Dupa vreo saptamina s-a colorat intr-un verde intens, semn ca i-a revenit clorofila in obraji. Acum, in 8 iunie 2019, cind scriu aceste rinduri, plantuta are 2 centimetri si ceva. Dar pentru mine este cea mai inalta si mai valoroasa planta din lume. Fiindca tu Gela, desi ai murit, din miinile tale a rasarit o viata. A fost o viata nascuta din moarte.
Cu drag, Dan-Constantin, sotul tau iubit de pe Pamint
……………………………………………………………………………………………………..
Timisoara 11.06.2019
Draga Gela,
au trecut 3 saptamini de cind te-ai stins. In tot acest rastimp am plins, te-am cautat prin casa, am revazut poze si filme cu tine din momentele in care erai fericita. A fost multa jale in sufletul meu. Mi se parea ca s-a prabusit lumea si Universul a facut implozie. Treptat insa, am constatat cu surprindere ca Universul continua sa existe, soarele continua sa rasara in fiecare dimineata, planeta continua sa se invirta, norii cern aceeasi ploaie, iar pomii si iarba continua sa creasca. Natura nu s-a schimbat de loc in urma mortii tale. Si omenirea merge mai departe. Trump impune sanctiuni economice Iranului, migrantii de pe mare se ineaca mai departe, Dancila se cearta in continuare cu Iohannis, constructorii au mai ridicat o cladire linga Mall-ul din Timisoara, vinzatorii din piata au scumpit ciresele si copiii din fata blocului rid de mama focului. Da, este clar pentru mine: viata merge mai departe si fara sotia mea. Si atunci se pune intrebarea:” Ce ar trebui sa fac eu la cei 66 de ani ai mei? ” As putea sa ma calugaresc si sa continui sa jelesc. As putea sa ma retrag intr-un colt uitat de lume, sa-mi cumpar o oaie si 2 capre si sa maninc zilnic brinza si lapte ca pustnicii. As putea sa ma mut cu maica-mea de 91 de ani care vrea sa ajunga la 100. As putea sa ramin in apartamentul meu si sa invat sa ma gospodaresc singur. Dar parca niciuna din cele 4 variante nu ma mai atrage. Mi se pare ca adoptind una dintre ele, ma voi auto-considera un om “terminat”. Si acum am credinta ca daca ma voi consuma la nesfirsit datorita mortii sotiei mele, ma voi indrepta si eu inevitabil spre… sfirsit. Moartea a venit, a luat cu ea ce a vrut si a plecat. Faptele s-au consumat rapid . Si au trecut. Gindind rational, ar trebui sa inchid capitolul, ar trebui sa termin etapa aceasta de viata, ar trebui sa merg mai departe. Logic, nu se poate trai in viitor ducind dorul trecutului. Nu mai sunt un copil care isi plinge mama, nu mai sunt niciun adolescent care se sinucide ca l-a lasat iubita. Sunt om matur , ce naiba! Am 66 de ani. Trebuie sa ma eliberez de suferinta surda din trecut, trebuie sa analizez ce imi ofera prezentul, trebuie sa ma gindesc la viitor. Trecutul e trecut, prezentul este acum, iar viitorul se va naste in curind. Chiar si pentru mine. Ieri, am fost cu nepoata mea la Mall. Am fost un fel de dadaca, fiindca parintii ei erau la serviciu si after school-ul nu functioneaza vineri. Amalia are numai sapte ani si mi-a demonstrat ca este mai informata ca mine. A stiut pe unde se intra in parcarea supraetajata, a stiut unde se poate minca inghetata si cum se ajunge la sala 4 de la Cinema-ul Multiplex. Am vizionat filmul Aladin in 3D si mi-a placut. De fapt, mi-a placut intreaga noastra plimbare. Si a fost prima data cind NU am mai simtit atit de puternic suferinta sufleteasca in urma pierderii tale. M-am desprins citeva ore de trecut. Am devenit bunic grijuliu din sot indurerat. Si transformarea aceasta mi-a facut bine. Multumesc Amalia!
Cu drag, Dan-Constantin, sotul tau iubit
–––––––––––––––––––––––––––
Timisoara 15.06.2019
Gela draga,
Ieri am facut un lucru nebunesc. Ti-am dat un telefon. Nu mi-ai raspuns. Dupa ce a sunat de citeva ori o voce rece mi-a comunicat ca abonatul apelat are telefonul inchis sau nu se afla in aria de acoperire a retelei de telefonie mobila. Asadar, nici Vodafonul si nici Digi nu au ajuns in Rai, nu au inzestrat Paradisul cu semnal GSM.
Fiindca nu mi-ai raspuns la telefon, iti scriu si astazi o scrisoare. Am o veste buna. Foxi , pisica noastra, si-a mai revenit. Acum o saptamina a coborit la subsol. Si doua zile a stat acolo. Eu ii duceam apa si mincare in fiecare zi, dar ea nici macar nu le atingea. Eram sigur ca va muri si voiam s-o las sa-si traiasca ultimele ore in liniste. Dupa doua zile insa, cind locul putea ca o cocina, i-am spus ferm: “Foxi, astazi nu te voi lasa sa mori.” Am luat-o in brate si am dus-o in baie. Burta si labutele erau ude de urina. Am sters-o cu o laveta si am asezat-o in letiera cu nisip pisicesc. I-am pus apa si mincare la nas si am rugat-o sa mai traiasca o zi. A trait. In urmatoarea zi s-a dat jos din litiera, a mincat un plic de mincare, a inceput sa se spele cu limbuta ei aspra si, in final, a venit la birou sa doarma la picioarele mele.In ziua urmatoare a inceput sa se miste mai mult si a reusit sa se urce singura pe un fotoliu. Bineinteles ca o data ajunsa acolo a inceput sa-si ascuta unghiile pe bratele lucioase de piele. Daca in anii trecuti o certam cind o prindeam ca face asta, acum am lasat-o in pace. Nu-mi pasa de integritatea fotoliului. Nu-mi pasa daca va avea bratele intepate. Fotoliul este un obiect facut din pielea unui animal mort, pe cind Foxi este o pisica vie. Si orice fiinta vie ar trebui sa invinga in lupta cu moartea. Triumful lui Foxi asupra mortii asteptate m-a pus pe ginduri. Victoria ei este partiala fireste, fiindca pina la urma moartea o va rapune, dar astazi este inca vie, miauna sa-i dau de mincare si sunt sigur ca va mai trai o zi doua, trei poate un an sau poate doi.
O alta lupta pentru existenta o duce lamaiul. L-am masurat ieri cu rigla. Are exact 3 centimetri jumatate si 4 frunzilite. Ai avut mina buna cind ai decojit saminta. Ai muncit cu iubire si iubirea a triumfat. Lamaiul tau a invins si el moartea care il pindea din pamintul caserolei si acum a inceput sa se inalte. Sunt foarte bucuros ca are tulpina groasa. Cu un milimetru mai groasa decit ceilalti lamai. Acest lucru inseamna vigoare, inseamna forta, inseamna dorinta de a trai.
Dar daca Foxi si lamaiul au invins in lupta cu moartea, si eu ar trebui sa incep sa lupt pentru viata mea. Ar trebui sa abandonez atitudinea aceasta defetista si sa o iau de la capat. Imi trebuie un plan pentru viata mea viitoare. Cu obiective precise si sarcini concrete. Trebuie sa fac o lista. Un fel de” my to do list” cum se zice acum. Mai intii de toate ar trebui sa-mi iau medicamentele, apoi sa maninc regulat, sa ma las de fumat si sa ma gospodaresc singur. Acestea sunt prioritatile imediate. Obiective strategice, pe termen indelungat nu am. Poate voi avea mai incolo, daca voi reusi sa inving prioritatile. Vom trai si vom vedea. “ Que Sera, Sera, /What Will Be, Will Be,/Ce va fi va fi,/” vorbele lui Celine Dion.
Cu drag, scumpul tau sot, Dan Constantin
––––––––––––––––––––––––––
Timisoara 25.06.2019
Draga Gela,
din pacate trebuie sa-ti mai dau o veste proasta. Foxi, pisica noastra a murit. Sa-ti povestesc cum s-a intimplat. Fiindca se implinisera 40 de zile de la decesul tau, dupa ce am facut parastasul, m-am dus la cimitir sa inlatur coroanele de pe mormint. M-au ajutat groparii, acei baieti care sunt foarte omenosi, daca le dai…ceva. Eu le-am dat si au fost foarte omenosi cu mine. In 15 minute coroanele, jerbele si ghivecele de flori, toate vestejite, au ajuns la containerul de gunoi si lespedea a fost maturata. Intre timp, a venit si pietraru, omul care face monumentele si m-am inteles cu el cum sa ne scrie numele pe frontispiciu. Gindul ca imi voi vedea numele acolo desi eu sunt inca in viata m-a tulburat putin, dar mi-a trecut repede. In fond, aceasta este realitatea, azi esti si miine nu mai esti…
Am ajuns acasa la ora 4 dupa amiaza lac de sudoare. Aici, pe pamint, la Timisoara, a fost foarte cald zilele acestea. Am facut un dus rapid si am intrat in birou. Acolo, in mijlocul incaperii, dormita Foxy intr-un lac de urina. M-a vazut intrind, a tresarit abia vizibil si apoi si-a asezat incet capul pe parchet. M-am dus la ea, am mingiat-o putin pe spate si am mutat-o pe carpeta de sub birou, acolo unde statea ea de obicei, atunci cind lucram la calculator. Imi amintesc ca in zilele bune, cind era sanatoasa si vioaie, isi freca urechile de degetele mele de la picioare si parea foarte fericita. Poate chiar era…
Acum insa nu a facut nicio miscare. M-am asezat la birou, mi-am intins picioarele pina in apropierea ei si am atins-o usor in speranta ca o voi stimula intr-un fel. Incercarea a fost nereusita. Foxy respira, dar nu se misca. Ce sa-i fac? Nu aveam ce sa-i fac. Am stat asa, unul lipit de altul o vreme pina cind am simtit ca nu mai respira. Coada era pleostita, ochii i se inchisesera si din gura intredeschisa se vedeau doi dintisori albi. Da, Foxy murise la picioarele mele…
M-am ridicat suparat din scaun si m-am dus la birt. Trebuia sa imi innec necazul. Am baut 2 beri pe nerasuflate si una pe indelete. La ora 10 noaptea m-am intors acasa pe 2 carari. Am reusit insa sa inchid usa dupa mine, am salutat-o pe Foxy cu o plecaciune pina la pamint si m-am culcat. Am adormit intr-o clipa.
La ora 3 noaptea, m-am desteptat. Capul imi era limpede, gindirea functiona si cred ca alcoolul din singe se asimilase. Am infasurat-o pe Foxy intr-o fata se perna, m-am urcat in masina si m-am dus la maica-mea. Acolo. in gradina, in locul in care tineam eu pamintul pentru flori, am dat prelata la o parte si am sapat o groapa de vreo 50 de centimetri. Am depus-o pe Foxy in giulgiul improvizat si am acoperit-o cu pamint de flori. Am pus prelata peste groapa. iar peste prelata am pus din nou pamint de flori.
M-am asezat apoi pe iarba si am inceput sa lacrimez. Hilar si straniu, in acelasi timp. Un barbat de 66 de ani, un om care a purtat o viata intreaga stema tarii pe fruntea lui, poate sa plinga la moartea unei pisici. Dar asa a fost. Am iubit-o pe Foxy. In ultimii 10 ani, dupa ce ne-au plecat fetele din casa a fost al treilea membru in familie. Ii permiteam sa faca orice. Foxy era simtita si nu facea trasnai foarte mari. Se marginea sa ne trezeasca la 5 dimineata ca sa-i dam de mincare sau ne stergea cu coada pe la nas cind dormeam mai mult. Ma obisnuisem insa cu comportamentul ei si ma adaptasem bine la traiul cu o pisica in casa.
Asadar, acum, la 4 dimineata, dupa ce o ingropasem m-am asezat la capatiiul ei si am inceput sa pling. Nu ma vedea nimeni asa ca puteam sa pling in voie. Nu plingeam numai dupa Foxy. Plingeam dupa tine, plingeam pentru mine. Oare cu ce gresisem in fata lui Dumnezeu sau in fata sortii sa fiu pedepsit atit de tare? Cu ce pacatuisem oare in copilarie, in tinerete sau mai tirziu? Am facut uneori alegeri gresite, am avut si citeva mici pacate la activ, dar, parca, pedeapsa la care eram supus acum era prea aspra.
Incepuse sa se crape de ziua. Mi-am aruncat privirea in jur si am descoperit sub cires, lamaiul lui Gela. Era la sapte pasi de mine. M-am ridicat, am facut cei sapte pasi, am luat ghiveciul si l-am pus la capatiiul lui Foxy. ” Acum suntem din nou o familie !” mi-am zis in gind. Foxy, moarta sub pamint, eu viu inca pe acest tarim si Gela, sotia mea, in ceruri. Ma uitam la lamai si mi se parea ca da din cap. Sa fi fost doar o adiere usoara de vint? Sau sa fi fost spiritul lui Gela care vietuieste in aceasta planta? Putea oare sa-mi spuna lamaiul ce am de facut azi, ce trebuie sa fac miine? Putea oare Gela sa ma indrume din inaltul cerului miscind frunzele lamaiului dintr-o parte in alta dupa cum bate vintul?
Este ora cinci. Pe strada se aude masina care stringe gunoiul menajer. Gunoierii trintesc tomberoanele pe caldarim si rid cu pofta. Sunt veseli si par a fi fericiti. Oare ce trebuie sa faci in viata aceasta pentru a fi fericit? Sa te faci gunoier? Poate, dar nu cred. Sa nu pui nimic la inima? Poate. Si chiar asta cred.
Oricum gunoierii au spart linistea diminetii si momentul meu de magie a disparut. Sedinta de spiritism, in care eram toti trei impreuna s-a terminat. Iar eu am ramas singur, parasit de Gela, parasit de Foxy…Moartea se invirte pe aici, in jurul familiei mele. Pe cine mai vrea sa ia? Pe mine, cu siguranta. Sunt singura varianta logica. Iar disponibilitatea mea e maxima: am fost fumator 40 de ani, am avut cancer la vezica, sunt diabetic. Trei motive foarte bune pentru a ma pogori in tarina…
„Ce spui lamaiule, ne ducem si noi?” am intrebat intr-o doara. Lamaiul nu mi-a raspuns imediat. Parea ca gindeste. L-am luat de la capataiul lui Foxy si l-am dus spre cires. In cei sapte pasi pina acolo si-a miscat frunzele in toate partile. Voia oare sa-mi dea raspunsul asteptat? Sau de vina era vintul, miscarea ori poate spiritul lui Gela?
Oh sigur, m-am timpit de tot! Am inceput sa cred in metemsihoza si reincarnari succesive. Daca spiritul lui Gela este totusi in lamai? Daca sufletul ei, in drumul spre purificare a migrat spre aceasta planta?
Este foarte clar: sunt un timpit daca incep sa cred in conceptiile mistice. Sa ne intoarcem cu picioarele pe pamint. De fapt, lamaiul, in pendularea lui de pe timpul deplasarii noastre, imi spunea ca ii trebuia apa. Acesta era cel mai important lucru pentru el. Il astepta o zi torida si daca nu il udam acum din belsug era posibil sa se usuce pina seara. Este inca firav, plapind, are numai zece centimetri si sase frunzulite. Dar vrea sa traiasca. Ca si mine. Si eu ar trebui sa traiesc. Trecutul e trecut, prezentul e acum si viitorul este in asteptare.
Ultimele dorințe ale unui văduv tânar 