In ultima excursie planificata in acest an, am vizitat Gibraltarul habsburgic. Am plecat din Timisoara dimineata la ora 7 si dupa 2 ore de mers cu autocarul am ajuns la Novi Sad, capitala Voivodinei. In prospectele turistice citite de mine pina la acesta vizita, se afirma ca Novi Sad-ul este un oras fermecator. Din pacate, am constatat la fata locului ca aceasta apreciere este supraevaluata. Novi Sad-ul nu m-a fermecat de loc. Obiectiv vorbind, desi au aceeasi populatie, Novi Sad-ul nu se ridica la nivelul Timisoarei. Bulevardele sunt mai inguste, fatadele cladirilor sunt zugravite numai in culori cenusii, imobilele locuite sunt mai scunde, parcurile mai marunte si strazile au denivelari substantiale in asfalt. Aceste ramineri in urma sunt justificate intr-un fel. Serbia s-a confruntat in ultimele 3 decenii cu numeroase razboaie si cu citeva bombardamente. La ora aceasta este mai izolata din punct de vedere politico-diplomatic si nici economic nu o duce prea bine. Asadar, in excursia mea de sfirsit de an, am descoperit un oras obisnuit, asezat de o parte si de alta a Dunarii, cu citeva constructii seculare si un centru relativ modern. Cele mai recente constructii sunt cele 3 poduri de peste Dunare care au fost construite in ultimii 20 de ani, fiindca podurile vechi fusesera bombardate de americani pe durata razboiului din 1999 (Serbia vs. Kosovo).

Dar daca Novi Sad-ul nu m-a impresionat prin frumusete, m-a impresionat cu adevarat prin istoria sa dramatica. Aceasta asezare a fost cucerita si rascucerita de-a lungul timpului de celti, romani, ostrogoti, gepizi, turci, unguri si austrieci si astfel, locuitorii de aici s-au confruntat in permanenta cu valuri diferite de navalitori. In plus, pe aceste paminturi s-au desfasurat si multe lupte din razboaiele imperiilor din vremuri apuse. Unul dintre cele mai lungi si distrugatoare razboaie, a fost confruntarea dintre Imperiul Austro-Ungar si Imperiul Otoman. Rasfoind documentele istorice, aflam ca prin secolul XVI-XVII, dupa ce Tarile Romane, Bulgaria, Serbia si Ungaria devenisera pasalicuri turcesti, Imperiul Otoman isi continua agresiunea cu obiectivul declarat de a cuceri Viena, „Marul crestinitatii” in viziunea musulmana. Fiindca cea mai comoda deplasare a razboinicilor era pe apa, vizirii turci s-au gindit sa foloseasca Dunarea. Dar si generalii austrieci de la curtea imperiala de la Viena cunosteau avantajele deplasarii pe apa si pentru a zadarnici inaintarea vaselor turcesti au inaltat la Petrovaradin o fortareata puternica. Asa a luat fiinta Cetatea Petrovaradin, cel mai important obiectiv turistic de astazi al Novi-Sad-ului. Fortareata este situata pe un mamelon la o diferenta de inaltime de circa 100 de metri fata de nivelul Dunarii si are numeroase turnuri si multe orificii pentru obuziere si arme de foc. De acolo, de la inaltimea ei ungurii si austriecii puteau bombarda foarte bine corabiile turcesti si puteau nimici ienicerii care ajungeau pe uscat. Datorita acestui fapt, cetatea Petrovaradin a fost denumita intii Gibraltarul habsburgic si a ramas pina astazi cu denumirea Gibraltarul de pe Dunare. In anul 1716, feldmaresalul Curtii de la Viena, Printul Eugeniu de Savoia a repurtat o mare victorie impotriva turcilor. Si fiindca armata turca era slabita, Eugeniu de Savoia a pornit sa recucereasca o serie de teritorii sirbasti si unguresti ajungind in acelasi an la cetatea Timisoarei (stapinita de turci) pe care a cucerit-o dupa un asediu de 3 luni.(timisorenii ar trebui sa stie povestea asta fiindca face parte din istoria orasului).

Sa ne intoarcem insa la Cetatea Petrovaradin. Astazi, daca patrunzi in inima fortaretei vei vedea numeroase coridoare cu scari interioare, construite acum 300 de ani, ziduri solide realizate din caramida arsa, plaforme si bastioane felurite pentru tunuri, tunele si depozite pentru merinde si munitie. Observind toate aceste ziduri, bastioane si fortificatii, ridicate pe 3-4 nivele de inaltime, iti poti da seama cu usurinta de duritatea confruntarilor armate din acele vremi.

In locul cel mai inalt al cetatii se gaseste Turnul cu ceas, o constructie in stil baroc, surprinzatoare prin unicitatea sa. Ceasul are patru laturi, o înălțime de 2 metri și o lățime de 1 metru, în timp ce literele romane sunt foarte mari, astfel încât să poată fi văzut de la mare distanță. De altfel, o veche legendă locală spune că ceasul a fost construit special pentru pescari, care puteau citi cu ușurință ora de la mare distanță, de pe Dunăre. Aspectul inedit al acestui orologiu este dat de faptul ca, spre deosebire de alte ceasuri, limba lunga indică ora, iar limba scurtă minutele. În ciuda vechimii, ceasul este funcțional și în ziua de astăzi și indică ora cu precizie.

Am incheiat excursia de la Novi Sad cu o masa la un restaurant din oras. Friptura m-a costat la fel ca in Timisoara, in schimb la bere m-a fript. Am dat 40 de lei (in dinari, fireste) pe o bere de 250 de ml dintr-un brand sirbesc. Cred ca marea mea greseala a fost ca am comandat in engleza si fiindca sirbii ii urasc pe americani, chelnerul si-a varsat ura pe mine. Sa-i fie de bine! Excursia a durat o zi si m-a costat putin, adica 310 lei, inclusiv berea aceea. In general, am apreciat ca excursia a fost instructiva, chiar in conditiile in care frigul, vintul si ceata m-au agresat continuu.